Bunica mea maternă asculta "Vocea Americii" pe ascuns, în fiecare seară. N-avea televizor, doar un radio cu baterii, care ziua stătea pitit într-o cutie. Era să-i fac necazuri când m-am trezit povestind la grădiniță despre asta! Noroc că educatoarea m-a oprit iute și a avertizat-o pe mama. Atunci am învățat că trebuie să-mi țin gura. Pentru că şi tata asculta, seara, "Şopârliţa", adică Radio Europa Liberă. Şi mai trăgeam şi eu cu urechea, fără să pricep mare lucru. Se întâmpla la începutul anilor ’80… Bunica stătuse o zi întreagă sub amenințări, cu cătușe la mâini, pentru că nu voise să semneze că își dă pământul la Colectiv. Ca să o țină pe mama la școală, a făcut naveta la Galați, angajându-se la spații verzi, pentru că nu a vrut să muncească la Colectivul care îi furase pământul. Iar eu scriu acum toate astea la un laptop cumpărat din banii de pe pământul bunicii...
Sacoşe de fâş sau de cârpă, rânduite în şir indian, din care îşi iţeau capetele câte două sticle de lapte. Goale. Erau lăsate acolo, pe trotuarul din faţa "Alimentarei" cu mult înainte de vărsarea zorilor. Fiecare îşi ştia locul la coadă şi toţi sperau să apuce dacă va veni maşina cu lapte… N-am uitat. Aşa cum n-am uitat nici copiii dormind pe sacii de iută, întinşi pe betonul rece. La parterul blocului era un aprozar, iar oamenii se aşezaseră la coadă din zori ca să apuce varza pe care voiau s-o pună la murat, peste iarnă. Aduseseră şi copiii cu ei, că n-aveau cu cine să-i lase. Somnoroşi, cei mai mici se culcaseră pe sacii aduşi pentru cărat varza...
Pâinea pe cartelă, rafturile goale, frigul pătrunzător din case, scările blocului urcate înfricoşat, în beznă, cu o lumânare pâlpâitoare în mână pentru că, zi de zi, se lua ore în şir curentul electric. Lecţii făcute la lumina lămpii pe gaz dată de bunica. Moş Gerilă cu barba de vată şi "saloanele lui"… Ah! şi portocalele, despre care eram convinsă că sunt singurele fructe care se "fac" iarna, până să aflu că sunt aduse din "ţările calde".
Bancurile cu Bulă spuse în şoaptă, cărţile bune vândute "pe sub mână", plenarele, congresele, defilările, "cântările", omagiile nesfârşite, vizitele de lucru, 26 Ianuarie, 1 Mai, 23 August, 30 Decembrie, delaţiunile mincinoase ori smulse sub ameninţare, carnetul de partid, cravata de pionier sau de şoim al patriei. Cenzura, opresiunea şi frica mocnind în tot şi-n toate.
De toate astea mi-aduc aminte privind flăcările care se înalţă azi, din candela Eroilor Revoluţiei de pe Domnească. Şi de prima Înviere de după Revoluţie, petrecută la Timişoara, aprinzând lumânări pe pământul înnegrit de sângele celor împuşcaţi în decembrie 1989…
Iată se împlinesc 33 de ani de la acel 22 care ne-a schimbat vieţile. Şi-nainte să bifăm rapid Revoluţia cu o depunere de coroane, discursuri cioplite şi-o slujbă de pomenire, mai important ar fi să NU uităm cum a fost ÎNAINTE! Şi că nimic nu-i mai de preţ ca libertatea!
