Puţină lume ştie că data de 3 februarie este una istorică pentru România. În 2009, în urmă cu 14 ani, Curtea Internaţională de Justiţie la Haga stabilea, după un proces care durase mai bine de patru ani, că României îi revin 9.700 de kilometri pătraţi, din totalul de 12.000, cât are platoul continental al Mării Negre.
A fost nevoie de 60 de ani de negocieri, pentru a se putea trasa definitiv această delimitare pe hartă. Discuţiile au început cu fosta URSS, încă din 1967. Au fost câteva runde de negocieri, care nu au dus la niciun rezultat. După destrămarea URSS, în 1997, când s-a semnat un tratat de bună vecinătate cu Ucraina, s-a convenit reluarea negocierilor. Şi cu reprezentanţii Ucrainei au avut loc mai multe runde de discuţii, care nu au dus la niciun rezultat. Vecinii noştri considerau că au dreptul la o suprafaţă mai mare a platoului continental, în funcţie de lungimea ţărmului. Ei voiau ca Ucrainei să-i revină şase părţi şi României doar o parte din platoul continental al Mării Negre. Numai că ei măsuraseră şi ţărmurile golfurilor şi limbilor de pământ, în contradicţie cu prevederile Convenţiei Drepturilor Mării, care prevedea clar faptul că se măsoară doar ţărmurile relevante.
Prin urmare, în 2004, actualul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, care era pe vremea aceea şeful delegaţiei de negocieri, a depus cerere la Haga pentru soluţionarea neînţelegerii care dura de atâta amar de vreme.
Echipa care a adunat dovezi în dosar şi care a purtat negocierile a avut doar 20 de oameni. Însă o parte importantă a însemnat ditai dosarul de 1.700 de file, care conţinea doar hărţi şi calcule realizate de trei oameni, conduşi de fostul ofițer de marină Eugen Laurian, care a navigat pe vedetele dragoare şi blindate de pe Dunăre şi a deţinut şi funcţia de conferenţiar universitar la Academia Militară Generală.
Dacă Bogdan Aurescu a avut norocul să susţină pledoaria finală în faţa Curţii de la Haga şi să se bucure cu lacrimi în ochi, live, de reuşita sa, Eugen Laurian, care ieşise între timp la pensie, nu a avut bani pentru deplasare, pentru că respectivele costuri au fost plătite pentru ceilalţi de ministerele de care aparţineau. El, fiind pensionar, a rămas pe dinafară, pentru că statul român n-a găsit nicio soluţie. Dar s-a bucurat cu toată inima, când a aflat de decizia istorică de la televizor, a povestit el pentru "Adevărul".