Din când în când, o boare de îngrijorare răzbate din ecranele încinse ale televizoarelor: dacă nu ne mai dă bani FMI? Când reprezentantul Fondului a fost prezent la Bucureşti, după remaniere, am auzit iar temerea, dar, în fond… Fondul, ca orice bancă, este interesat să ne dea mulţi bani, că doar încasează dobândă.
Acum, după uzanţe, trebuia discutat şi cu „noul” guvern, să-l întărească prin nou firman pe „fanariotul” care ne va impozita. Restul, cum o să ne jecmănească Guvernul ca să poată plăti ratele, este numai şi numai treaba noastră.
Fondul protestează doar atunci când măsurile care duc la suportarea creditului nu sunt legale, cum a fost cazul impozitării pensiilor, pentru că legea s-ar fi blocat oricum şi se pierdea timp şi… dobândă. Cât Bucureştiul va avea nevoie de bani şi vor fi piei de luat de pe contribuabil, FMI va fi prezent!
În cazul României, Fondul are în faţă un partener ideal: lacom şi incapabil să ridice economia, Guvernul ar împrumuta şi pentru pensii, şi pentru şosele veşnic în lucru, şi pentru cheltuieli ministeriale grase… Când greşeşte politica fiscală şi rămâne fără bani la buget, Bucureştiul apelează la prima „soluţie” de supravieţuire: împrumutul.
Măsuri ca să umple iar bugetul? Nu, Guvernul încurajează zi de zi doar închiderea societăţilor şi creează panică, stopând chiar şi salvatorul consum natural! Iar preşedintele ţării ne avertizează că în octombrie va mai trebui un împrumut la FMI, că fondul de pensii mai are nevoie de bani!
Nu ni se poate da o dată aproximativă, măcar la nivel de secol, a redresării economice, aşa că o să ne împrumutăm veşnic?! Chiar dacă ar învia Brucan să ne facă iar stupizi şi să ne mai anunţe 20 de ani de mizerie, tot nu vom crede că se va termina… aşa repede cu sărăcia, corupţia, scandalurile, nesimţirea instituţionalizată!
O uşoară creştere economică? Cât vor mai cumpăra francezii Renaulturile model Dacia? Şi cât vom mai putea cumpăra din salariile noastre legume turceşti şi televizoare taiwaneze?!
Li s-a luat bugetarilor un sfert din salariu! Liderii centralelor sindicale primesc acum de la Guvern promisiunea că vor mai creşte salariile, cu ţâra: până la 15 la sută, la anul… după ce preţurile, psihologic sau pe drept, au depăşit deja procentul! Ceauşescu dădea mai mult de la balconul CC!
La salariile mici de anul trecut ar urma să se ajungă după cel puţin 4 ani! În sfârşit, nu mai avem ca reper de neatins salarizarea şi nivelul mizerabil de trai din 1989, ci nivelul cât de cât suportabil, de anul trecut!
Grav: o treime din populaţia activă trăieşte din salariul minim pe economie! Adică: plăteşte (indirect) rata la FMI, îşi cumpără pâine, ţigări şi face datorii la întreţinere, singura continuitate absolută în România postdecembristă!
Deci, unul din trei salariaţi rabdă, unul din trei salariaţi se îmbolnăveşte de nervi, unul din trei români muncitori îşi bate la nervi nevasta/bărbatul sau îşi taie disperat venele, unul din trei români se gândeşte să emigreze, să lucreze la negru, să fure, să se prostitueze, să cerşească la rude, să se căsătorească din interes, să iasă în stradă…
Dar nu mă grăbesc încă să plâng pe soarta acestei treimi necăjite, din moment ce… încă mai are un loc de muncă! Spaima de viitor, cu şomajul şi preţurile lui, ne face să nu mai cumpărăm alimente cu coşul, ci cu punguţa, să nu mai facem credite, să nu mai plecăm în excursii.
Astfel, tot mai multe chioşcuri, făbricuţe, magazine, firme de construcţii, firme imobiliare se închid zi de zi şi se vor închide în continuare şi mai şi: iarna, energia e mai scumpă, factura se îngraşă! Atunci vom vedea câte treimi sărăcite, plătitoare la FMI, vom mai avea!
