"Ultima dată când am fost în club, s-a dat la mine unul de vârsta lui tata", îmi ajung la urechi, în staţie, cuvintele unei adolescente. Într-un grup de prieteni, fata aștepta autobuzul. Înaltă și drăguță, nu părea să aibă mai mult de 16 ani, iar în vocea și atitudinea cu care povestea nu răzbătea câtuși de puțin amuzamentul. Nu i se părea nimic flatant ori provocator în "atenția" unui bărbat matur. Dar i se simțea dezgustul. N-am apucat să aflu continuarea, dar mi-a trecut prin minte o realitate: "Dintotdeauna au fost unii atrași de «trufandale»!". Și m-am întrebat de ce mizeria morală a adulților trebuie să mânjească adolescența cuiva. Firește, mi-ar spune mustrător unii: "Ce căuta adolescenta în club, în loc să fie în dormitorul ei, citind o carte?". Ce căutam și noi, adulții cu prejudecăți de azi, în adolescența noastră: să ne bucurăm de ea.
"Mi-am găsit de muncă. Încep de mâine. Am nevoie de bani ca să-mi repar telefonul", spune puștanul de lângă mine, vorbind cu un prieten. Era un adolescent firav, de vreo 14-15 ani. Zâmbesc în gând, știind că alții de vârsta lui ar fi bătut din picior cerând să le fie cumpărat un telefon nou, de ultimă generație. "...și trebuie s-o ajut pe mama să plătească rata la bancă! Altfel pierdem casa. Fără știrea noastră, tata a făcut un împrumut de 13.000 de euro. Adică 65.000 de lei. Și a băgat casa în schimb. Nu plătește. Nu-s divorțați, deci o parte din casă e și a lui! Și trebuie să plătim rata în fiecare lună! De mâncare, nu ne trebuie...", continuă adolescentul. Mi se stinge zâmbetul din gând, iar sufletul mi se face ghem. Seriozitatea cu care vorbește, informațiile complexe pe care le detaliază, responsabilitatea din glasul lui îl fac, dintr-odată, matur pentru vârsta pe care o are. Mi-amintesc, amar, că e vacanță școlară. De ce-ar trebui să plătească un copil pentru greșelile părinților lui?
"Cât ai făcut azi?"/ "50 de lei! M-am dus la o terasă de pe faleză!", discută doi puștani în tramvai. S-au întâlnit la ceas de seară. Sunt veseli, cu atitudine de șmecherași de cartier, iar din telefonul unuia se aud manele. Banii despre care discută sunt cerșiți, sper în gândul meu, nu furați. Puștii sunt curați și destul de bine îmbrăcați și mă întreb unde ajung banii pe care îi "fac" și cine profită de pe urma lor. Nu a banilor, ci a celor doi copii cu o copilărie promiscuă și un viitor îngrijorător.
Aș fi vrut ca scenele de mai sus să fie inventate, însă, recunosc, n-am atâta imaginație. Le-am surprins fără voia mea și mi-au rămas în minte. Bunica din partea mamei îmi spunea că fiecare dintre noi are de dus o cruce, în viața asta. Însă mi s-a părut că pe umerii copiilor de mai sus atârnă greu crucile altora. Și n-o merită!
