Refractari la educație

Refractari la educație
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Se tot bate monedă, mai ales în ultima vreme, că educația e fundamentală în orice, dar mai ales în chestiuni care țin de prevenție. Stabilirea limitelor individuale prin conștientizare este, fără tăgadă, soluția nu doar pentru a deveni mai buni, ci și pentru a nu (ne) face rău. Nu e o chestiune nouă, dar e bine că în cele din urmă am ajuns și noi să ne dăm seama că o construcție începe cu fundația, nu cu acoperișul.

De la copiii mici, la vârstnici, toată lumea are nevoie de educație. A pretinde că cineva a ajuns la vârsta la care le știe și le-a văzut pe toate și nu mai e loc e nicio îmbunătățire, uite-așa, e dovada unei autosuficiențe vecine cu prostia. Din păcate, sunt destui semidocți printre noi, încă departe de vârstele cu părul alb, care să propage asemenea tendință la scară largă. Adică dacă vecinul, colegul sau prietenul de pe Facebook le știe pe toate, eu de ce să nu știu?

Se vrea, se cere și se promovează, tot mai mult, ca părinții să se aplece spre discuții cu cei mici de când sunt foarte mici și să îi îndrume suficient până să ajungă la vârste la care pot scăpa pe căi greșite. Ține de educație, spune școala, spun autoritățile, care susțin că e greu spre imposibil să le mai scoți copiilor din cap chestiuni care le-au fost expres sau tăcut inoculate, prin acțiuni sau inacțiuni ale părinților. Dar e greu să fii copilul conștient al unui părinte semidoct căruia "nu îi spune nimeni ce să facă" sau care "știe el cel mai bine". Și ce nu știe el cel mai bine trebuie să știe școala, asupra căreia se aruncă responsabilitatea formării și educării puiului de om. Se omite din ecuație o "cunoscută" foarte importantă: școala trebuie să te învețe, nu să te educe, inclusiv a-ți recunoaște limitele și locul în lume. Și educația nu se rezumă la cei mici.

Un adult e și mai greu de educat, chiar dacă pârghiile sunt altele. Se vede treaba că cei mari reacționează greu și când suportă coerciții, și când le spui cu vorba bună. Mai mult, în oricare dintre situații, răspunsurile sunt virulente, iar discuția se mută, invariabil, "în curtea vecinului": "dar pe celălalt sau pe aia nu îl/o vezi?". Nu suntem educați să ne vedem bârnele din ochi, iar când ne este atrasă atenția, în orice formă, nu știm să facem pasul înapoi să ne evaluăm greșeala.

O bunicuță care stătea la șuetă, pe carosabil, lângă trotuar, cu cățelul zburdând în lesă, îi spune candid șoferului care a evitat-o la mustață, încercând să iasă din intersecție: "Dumneata ai chef de ceartă la sfârșit de săptămână? Eu ştiu ce fac!". Oare?

Aceasta este moștenirea pe care o lăsăm, în timp ce ne rugăm (unii) să nu ajungem să ne aducă pensia... robotul "Ion".

Citit 1055 ori Ultima modificare Vineri, 29 Septembrie 2023 18:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.