După o perioadă de ani de zile în care opinia publică românească a fost mai degrabă indiferentă față de ceea ce se întâmpla pe scena internațională, iată că, în ultima perioadă, evenimentele de pe alte meridiane vin pur și simplu peste noi. În astfel de situații ne dăm seama și cât de vulnerabili suntem, în anumite privințe, atunci când suntem puși ”în fața faptului împlinit”.
Din păcate, cam de la pandemia de COVID-19 încoace parcă tot suntem, de voie, de nevoie, actori într-un tablou global în care nu știm întotdeauna cum trebuie să reacționăm. De exemplu, pandemia de COVID-19 a fost o criză sanitară, însă în aceeași măsură a fost și o criză economică și socială. România a mers mai degrabă pe un soi de mimetism, încercând să pună în practică măsuri întâlnite în alte state europene. Numai că, una este să ”arunci bani din elicopter” în Germania, care a intrat în pandemie cu un excedent bugetar și alta e să intri, precum România, cu un deficit bugetar deja foarte mare. Ponoasele le tragem acum, într-o perioadă cu inflație uriașă și chinuitoare eforturi de reducere a cheltuielilor.
A venit și războiul din Ucraina. Societatea civilă a reacționat foarte bine încă din primele zile ale războiului, dar autoritățile publice și-au dat luni de zile cu stângul în dreptul cu tot felul de scheme de sprijin pentru refugiați, unele dintre ele cu o finalitate cel puțin îndoielnică. Mai putem adăuga și secretomania în materie de sprijin acordat Ucrainei de către România. Cică s-a mers pe principiul de ”a tace și a face”. Există, totuși, și un mental colectiv, iar din acest punct de vedere am merita și noi să aflăm mai multe. Zelenski, în România, a făcut, de altfel, cunoscute unele lucruri și nu s-a făcut gaură în cer.
Nu în ultimul rând, războiul din Israel a fost prilej de bâlbe peste bâlbe. De la cetățenii români părăsiți pe aiurea sau puși să plătească sume exorbitante pentru biletele de avion până la ”deplasările de compasiune” ale premierului Ciolacu la Tel Aviv care mai degrabă au avut aerul unor oportunități foto. Dincolo de politețea diplomatică, Netanyahu părea nerăbdător să se termine odată conferința de presă cu Ciolacu... Asta poate că și din cauză că România are în prezent un rol secundar în tabloul diplomatic din Orientul Mijlociu, deși altădată era bine ancorată în regiune și ar fi putut juca un rol de mediator important pentru salvarea de vieți omenești.
Desigur, acestea nu sunt decât câteva exemple. Și nu putem să ne dorim decât ca lista să nu devină, pe zi ce trece, mai lungă...