Cel puțin o dată pe an, fiecare instituție de forță a statului iese la interval, pentru publicul larg, cu tot ce are mai bun, mai frumos și mai reprezentativ. Nu doar ca să arate ”siguranță și încredere”, ci și pentru a atrage viitoare generații de oameni în uniformă. Care ar trebui să slujească patria și pe patrioții din ea, câți au mai rămas.
Exercițiile de marketing prin care poliția sau armata își vând ”marfa” către copii și tineri, prin deja clasicele ”porți deschise” constau în principal în prezentarea de armament și alte dotări cu ”priză” la publicul juvenil, încântat să pună mâna pe lucruri pe care le-au văzut doar în filme sau la desene animate. E pe undeva de înțeles să le arăți minților crude chestii atractive, pe care le pot pricepe, și astfel să le sădești, să le cultivi ideea ca, peste ani, să ajungă să poarte sau să le folosească în calitate de apărători ai legii.
Aceste strategii au funcționat binișor până la un moment dat, reușind probabil să le mai activeze unora dacă nu simțul datoriei și al dreptății, măcar pe cel al teribilismului. Trist este că, de câțiva ani, pe puști, generații tot mai precoce și nu neapărat în sensul bun al cuvântului, entuziasmul îi cam părăsește imediat ce ies pe ”porțile deschise”. Că meseria de polițist sau militar nu mai este atractivă sub niciun aspect se vede acut în numărul tot mai mic de doritori care candidează pe un loc la o școală. Care oricum, numai școală nu se mai poate chema. Dacă înainte stăteai pe băncile școlii postliceale chiar și doi ani, acum, în câteva luni, ieși polițist cu acte în regulă. Examenele nu mai sunt nici pe jumătate la fel de grele ca pe vremuri, iar pregătirea e pe repede înainte.
Deci, teoretic, a ajunge omul legii e o chestiune lejeră, numai că perspectiva își pierde din nuanța de roz din prima zi în câmpul muncii. Ar fi contraproductiv să le explici copiilor la ”porțile deschise” greutățile colaterale ale meseriei și sacrificiile care le implică, sau că structura pe care o promovezi este părăsită anual de zeci, sute, mii de oameni, goniți de nesiguranța că dacă mai stau ”să servească patria” s-ar putea să nu mai mănânce pensie. Sau dezgustați să vadă cum a promova în carieră echivalează cu compromisuri greu ori imposibil de dus. Nu, toate acestea nu li se spun copiilor.
Chiar dacă pe tarabă pune arme strălucitoare și girofaruri zgomotoase, statul prezent nu le oferă potențialilor viitori recruți cea mai importantă garanție: că cinstea, dreptatea, datoria, sacrificiul, calități esențiale în meseriile promovate, nu sunt defecte care îi vor face să își urască meseria și viața și că lenea, hoția, violența, corupția sau viciile nu reprezintă cheile succesului și civilizației, așa cum văd copilașii, zi de zi și pe la toate colțurile.
