Despre rolul Presei s-au scris tomuri întregi, au curs râuri de cerneală și s-au exprimat, pe toate căile, tot felul de opinii. Ba că ar trebui să informeze, ba să cerceteze, ba să facă dreptate, ba să rezolve, în ceasul al 13-lea, probleme ce aparent nu mai au rezolvare. "Câinele de pază al democrației" trebuie să aibă multiple abilități, ca să satisfacă o societate într-o tot mai accelerată, și greu de înțeles, schimbare.
Într-una din serile trecute, după o zi în care scrisesem despre niscaiva trafic de droguri și adepți ai negoțului cu otrăvuri pentru minte, trup și suflet, m-am trezit cu un mesaj privat din partea unui... să-i zicem cititor, care își exprima în cuvinte imposibil de reprodus "aprecierea" și acțiunile pe care le-ar presta vizavi de munca mea.
Că n-a fost prima dată când furiile au răbufnit din partea celor pe care într-un fel sau altul i-am "lezat" prin scoaterea de sub preș a unor chestiuni pe care le-ar fi vrut tăcute, nu mai merită să amintesc. Și, totuși, privind retrospectiv, am avut încă o reconfirmare a dualității ființei umane, a publicului, a consumatorului de informație. Acel public care uneori îți cere, cu jigniri și vorbe grele, mai multă informație, mai mult "evident" dintr-o situație, acuzându-te de părtiniri, corupție, lipsă de profesionalism și orice altceva îi vine la gură (sau la degete) ca să își argumenteze poziția superioară de îndreptățit la a fi informat și micimea ta de "ziarist de doi lei".
Alteori, publicul căruia nu îi convine când o persoană apropiată sau de care îl leagă anumite interese este expusă într-un context nefavorabil lui te pune la zid pentru că ai încercat prea mult să îți faci treaba, atât cât îți permit regulile scrise și nescrise ale meseriei.
Și mai sunt cazurile când publicul nu se regăsește în niciuna dintre situații, ci este spectator neimplicat, dar avid de "sânge". Această ipostază este cea mai periculoasă, pentru că atunci publicul te vrea justițiar, fără a înțelege că Presa nu face justiție și nici dreptate. Faptul că Presa descoperă sau arată nume, situații şi fapte nu înseamnă că are în mâna ei ciocănelul dreptății și nici că îi este permis să dea verdicte sau să antepronunțe sentințe. Pentru asta există Justiție, care pe scara puterilor într-un stat de drept este pe o poziție superioară celei pe care se află Presa, oricât de liberă ar fi ea.
Aceste rânduri au fost pentru cei care cred că se pricep la orice, pentru care Presa este bună numai pentru a fi folosită, la nevoie, și pentru care jurnalistul reprezintă creatura aceea mică, rea și perfidă, țintă bună de dat în ea cu pietre și noroi.
