Cu chipul brăzdat de vânătăi, cu mânuțele împreunate pe piept, într-un coșciug alb, acoperit cu flori și înconjurată de oameni cu chipuri grave și oarecum nedumerite, Alexandra a plecat din această lume cu gândul, probabil, că mama ei nu a iubit-o. Într-o țară în care, "ca să fie bine", "elementele de risc ale societății" sunt păzite, de forțele statului și pe banii noștri, să nu se omoare între ele.
Citește și Fetița ucisă trăia într-o familie ”grijulie și iubitoare”
Imaginile cu un copil plecat nepermis de devreme din această lume sunt, oricum, greu de privit. Cu atât mai greu cu cât viața i-a fost curmată brutal, în chinuri de neimaginat, chiar de un părinte, și nu oricare, ci chiar de mamă. Alexandra a avut ghinionul să se nască, o dată dintr-o mamă cu tulburări psihice, poate dintr-un tată care nu și-a asumat creșterea ei, într-o familie în care asumarea responsabilităților nu a fost pe deplin înțeleasă și, nu în ultimul rând, într-o societate incapabilă. Da, incapabilă, pentru că "interesul superior al minorului", principiul după care s-au conturat tot felul de legi scrise și nescrise ale pseudo-societății moderne în care ne aflăm, a fost, cel puțin în cazul ei, o noțiune golită de conținut. Printre adulți care fie s-au pretins a fi interesați de binele ei, fie nu le-a păsat, Alexandra și-a trăit scurta viață încercând să fie un copil bun. A învățat bine, a fost cuminte, a arătat cu puterea ei de copil că viața îi era "în regulă". Numai vânătăile apărute când la ea, când la surorile sale, arătau că anchetele autorităților care se preocupau de siguranța lor nu reușeau să atingă problemele în profunzime. Nicio cercetare, nicio măsură, dacă au fost luate, nu au fost suficiente pentru ca un copil să aibă șansa să depășească vârsta de 9 ani. Să aibă puterea să spună, să gândească, să facă sau să decidă singur. Această șansă i-a fost luată pentru că s-a născut într-o societate în care superficialitatea și ignoranța merg mână în mână, iar interesul de a fi "acoperiți", predominant prin birourile instituțiilor, e sfânt și trebuie respectat cu sfințenie. Pentru că de el depind funcții, sisteme, mecanisme.
Adevăratul "bine" al unui copil, doi sau trei, întâmplător dintr-o familie etnică sau cu situații medicale delicate, nu poate înfrânge blazarea și lipsa de fler, abil mascate pentru a da bine la controale și inspecții judiciare.
Oricât ar fi de oribil, un vârf de aisberg, cazul Alexandrei nu este singular. În țara în care grupările infractoare sunt păzite de poliție "ca să nu dea în foc", copii nevinovați, născuți fără voia lor în familii cu probleme, mor cu zile, pentru că interesul superior e al celor care pot, nu al celor care au nevoie.
