Ca unul care nu prea a avut de-a face până acum cu justiția decât în probleme care țineau de documentarea pentru articole de ziar (bine, hai, și un divorț, acolo), "primul contact" cu lumea reală a sălilor de judecată a fost un șoc.
Informațiile mele despre procese erau numai "la mâna a doua", din ce văzusem la televizor în filme sau seriale, ce citisem prin presă sau ce povesteau diverși gălățeni care au venit la ziar cu problemele lor. Pe propria piele, am constatat că să fii "parte vătămată" greu se poate compara cu orice altă situație. Ce ați văzut la tv, în "Lege și ordine", "Soția perfectă" sau "Suits"? Uitați de ele! Față de realitate, este o diferență ca de la cer la pământ. Dus și întors!
În primul rând, trebuie să te obișnuiești încă din start cu ideea că vei avea de așteptat. Nu știi cât, poate fi o jumătate de oră, doar câteva minute sau trei-patru ore, în funcție de cum merg intervențiile din sală, în "sesiunea de dimineață". Știi doar când intri în sală, la 9.30 în cazul meu, odată cu alte câteva zeci de persoane implicate în teancurile de dosare "estimate" să înceapă toate la aceeași oră. Evident că nu are cum să se întâmple așa, dar tu nu ai niciun control. Așa că știi când intri, dar nu știi când ieși.
Unora le place să numească sălile justiției drept săli ale pașilor pierduți. Cred, însă, că ele s-ar putea numi, la fel de bine, și săli ale timpului pierdut, timp pe care nimeni nu ți-l poate da înapoi. Probabil că în justiție nu se pot face programări ca la dentist, de exemplu, "la și un sfert" ori "la și jumătate".
Cum spuneam, unii așteaptă câteva minute, alții - câteva ore. Dar sunt și cazuri în care așteptarea se poate întinde pe luni de zile sau chiar ani, după cum am avut ocazia să înțeleg din audierile la care a trebuit să asist până când judecătoarea urma să rostească numărul magic al dosarului care mă privea.
Am fost martor fără voie la tot felul de detalii ale dosarelor unor deținuți aduși în sală pentru audieri, flancați de polițiști și jandarmi. Unul dintre ei aștepta din mai anul trecut să primească dreptul la "vizite intime". Altul cerea să beneficieze și la Galați de cei patru metri pătrați pe care îi obținuse de la Judecătoria Brăila, motivând, neașteptat de logic, că și la o instituție și la alta, pe fronton stă scris tot Guvernul României și Ministerul Justiției. Un alt deținut nu primise drept la arhivă, deși exista o adresă oficială în acest sens, iar un altul a aflat cu stupoare că o parte din actele depuse pentru a i se deduce din pedeapsa de executat nu sunt de găsit la dosar. De partea cealaltă, a "părților vătămate", mai mulți martori descriau, fiecare în felul lui, bătaia - concretizată cu geamuri sparte, pumni, picioare și scandal în plină stradă și în plină zi - dintre un taximetrist și un bărbat pe care îl acuza că mai are să-i dea vreo 2.500 de euro, pentru niște țigări care nu era clar dacă îi fuseseră furate sau nu. Scandalul avusese loc în vara lui 2022.
Concluzia este simplă: dacă v-a dat Dumnezeu noroc să nu ajungeți vreodată la tribunal, nici nu știți ce bine trăiți. Părerea mea...
