Dacă în urmă cu un an de zile exista speranța că războiul din Ucraina ar putea fi tranșat, cu ajutorul militar occidental, într-un timp relativ scurt, în prezent confruntarea a devenit una de uzură, în care, iată, Rusia pare a fi intrat din nou în ofensivă.
Kievul resimte, poate mai acut decât anul trecut, ezitările și întârzierile fără sfârșit în furnizarea armamentului și muniției promise de țările aliate. Rusia pare a-și fi revenit din năuceala pe care a resimțit-o când a conștientizat că nu poate cuceri ”în trei zile” Ucraina și, în ciuda sancțiunilor de tot felul, a trecut pe o economie de război. Acest lucru se resimte la nivelul simplului cetățean, dar cu un sistem tot mai represiv puțini sunt cei dispuși să-l conteste în mod fățiș pe Putin, mai ales văzând cum îi sfârşesc adversarii. Mai mult, Rusia și-a format propriile alianțe militare, cu țări precum Coreea de Nord, Iranul sau China.
De partea cealaltă, contextul electoral afectează atât țările Uniunii Europene, cât și Statele Unite. Revenirea lui Trump pe scena prezidențialelor, transformarea războiului din Ucraina în miză electorală complică și mai mult lucrurile. Ajutorul financiar pentru Ucraina este blocat în Congres de republicanii loiali lui Trump, care nu vor să-l crediteze pe Biden cu o victorie care ar conta în lupta electorală.
În Europa, chiar dacă a fost de învins cerbicia Ungariei, ajutorul financiar pentru Ucraina a fost, totuși, aprobat și de luna viitoare vor fi virate primele tranșe. Pe de altă parte, țările UE se mișcă mai lent în repornirea motoarelor industriei de război, atât de necesară asigurării muniției de care Kievul are nevoie. Dar aici nu e vorba numai de Ucraina, ci și de strategia NATO în raport cu Rusia. Ne-am întors în epoca războaielor cu mobilizare de forțe umane și materiale foarte mari, de anvergura trecutelor războaie mondiale. Creșterea cheltuielilor militare nu este însă chiar atât de simplă în țările europene, iar implicațiile politice - în fața altor provocări majore, precum migrația, transformarea ecologică a economiei, limitarea ascensiunii curentelor radicale – sunt și ele de luat în seamă.
Recenta videoconferință G7 de la Kiev vine ca o reasigurare a sprijinului occidental pentru Ucraina, ”cât timp va fi nevoie”. De la declarații de susținere la fapte este însă cale lungă. Nu putem să sperăm că aliații Ucrainei au învățat ceva din consecințele tergiversărilor din trecut și că ”resetarea” modului de răspuns la agresiunea Rusiei va deveni mai eficient. Altfel, prețul ezitărilor va însemna și mai multe vieți pierdute.
