Efectul Brexit și ”extincția” politică

Efectul Brexit și ”extincția” politică
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Deznodământul alegerilor din Marea Britanie ar trebui, poate, să devină o ”lecție de manual”. Prăbușirea zgomotoasă a Partidului Conservator în fața laburiștilor este, de fapt, epilogul unui întreg șir de evenimente nefericite declanșat odată cu... Brexitul.

Fostul premier conservator David Cameron a fost, după cum se știe, artizanul referendumului din 2016 pentru Brexit. El nu dorea, în fapt, ieșirea Marii Britanii din UE, cât obținerea unor noi ”excepții”, privilegii în raport cu celelalte țări din spațiul comunitar. Iar votul în favoarea Brexit a fost mai degrabă o surpriză chiar și pentru cei care l-au inițiat și susținut. David Cameron, dar și populiștii de calibrul lui Boris Johnson sau Nigel Farage s-au trezit peste noapte că trebuie să vină cu un plan de viitor al Marii Britanii, în afara UE. Iar realitatea a fost departe de promisiunile electorale.

Brexitul nu a adus avantajele mult dorite, ci a venit la pachet cu scădere economică, creșteri de prețuri, pierderi de locuri de muncă, dezechilibre majore în relațiile comerciale și chiar falii politice în interiorul regatului. Populiștii au făcut un pas în spate, iar ”nota de plată” a fost decontată de (noul) guvern conservator. Theresa Mary May nu a reușit însă să gestioneze dezastrul și încheierea unui acord de ”divorț” cu UE. A sfârșit prin demisie. Ulterior, populismul lui Boris Johnson a părut pentru o scurtă vreme o soluție de avarie pentru conservatori, dar din nou realitatea Brexitului s-a dovedit mai puternică decât fanfaronada politică. Alte convulsii, altă demisie.

Dezastrul conservatorilor a devenit evident odată cu bizarul mandat de 45 de zile deținut de Elizabeth Truss – cel mai scurt din istoria UK! – urmat de mandatul lui Rishi Sunak, ce a avut rolul mai degrabă de a gestiona pierderile. Dar tentativele de ”terapie de șoc” din economie au avut mai mult darul să înfurie electoratul decât să-l ajute să-și găsească echilibrul. Votul pentru Camera Comunelor a Parlamentului britanic a consfințit prăbușirea Partidului Conservator, redus la o mână, lucru echivalent cu ”extincția” de pe scena politică!

Acum, desigur, va fi rândul laburiștilor și viitorului premier Keir Starmer să dovedească faptul că dețin soluții mai bune decât conservatorii. Nu va fi ușor... Brexitul atârnă greu. Iar un eșec al laburiștilor după cel al conservatorilor ar putea deschide o Cutie a Pandorei. Avem deja un avertisment, odată cu mandatul câștigat de Nigel Farage! Altfel spus, cu un electorat pendulând dramatic între speranță și exasperare, populiștii par a fi singurii cu resurse inepuizabile în a pescui în ape tulburi.

Citit 1604 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iulie 2024 16:27

Mai multe din această categorie:

2 comentarii

  • postat de ginaeugenia
    Duminică, 07 Iulie 2024 09:29
    89.136.4.***
    Nu Brexit e de vin. Nici celelalte tari din Uniunea Europeana nu o duc mai bine. Este vorba de numirea la conducere a unor oameni slabi, incompetenti si obedienti (vezi si Franta, Germania, nu mai spun Romania) care se supun unor directive menite sa intretina un conflict provocat din afara Ucrainei.
    10
    2
  • postat de DAWM-ue
    Sâmbătă, 06 Iulie 2024 09:08
    86.124.202.***
    Mai urmeaza ca zzh aur sa iasa in fata in ro , put-leer sa ia ukraina si lepain sa pupe kremlinu si noi ne-am dus cu burikul in sus . Urate vremuri vor veni .
    5
    8

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.