După ce Ucrainei i s-a permis să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune împotriva ţintelor militare de pe teritoriul Rusiei, situaţia conflictului armat dintre Moscova şi Kiev, care tocmai a "aniversat" 1.000 de zile, este pe cale să escaladeze la cote mai mult decât alarmante.
Rusia ameninţă zilnic cu folosirea armelor nucleare şi a demarat producţia de masă a unor adăposturi antiatomice mobile, cablurile de comunicaţii din Marea Baltică au început să crape subit unul după altul, iar ţările central şi est-europene care nu-l aplaudă pe Putin au anunţat diverse măsuri preventive de apărare. Suedia şi Norvegia au început să-şi instruiască cetăţenii despre cum să reziste în cazul unui război, Finlanda şi-a avertizat populaţia despre supravieţuirea fără electricitate la minus 20 de grade, Danemarca a actualizat datele despre stocurile de apă, hrană şi medicamente necesare pentru trei zile de subzistenţă, iar Polonia şi ţările baltice au început să-şi construiască fortificaţii la graniţele cu Belarus şi Rusia.
În tot acest timp, România se află într-o prelungită campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, în care principalii candidaţii se acuză reciproc de tot felul de matrapazlâcuri. Sătul până peste cap de bălăcărelile politice interminabile, poporul îşi vede de-ale lui, urmăreşte la televizor emisiuni de gătit, meciuri de fotbal sau seriale siropoase, se uită practic la orice în afară de "dezbaterile" sterile despre nimic pe care le propun candidaţii la şefia statului.
De altfel, onor prezidenţiabilii care nu ştiu cine face parte din CSAT sau din Consiliul de Securitate al ONU sunt la fel de habarnişti şi când vine vorba despre ce se întâmplă în jurul lor, de la cât costă un kilogram de carne până la ce trupe poate mobiliza România în cazul unui război. Ştiu ei câte ceva despre armamentul sofisticat pe care ne-am propus să-l cumpărăm şi despre faptul că alocăm 2,5% din PIB pentru apărare.
Nu ştiu, însă, cu siguranţă că alocarea respectivă este doar pe hârtie, pentru că în realitate în ultimii doi ani n-am trecut de 1,7%. Ignoră şi faptul că România are de fapt doar 20.000 de combatanţi, dintr-un total de 60.000 de militari activi, iar pe graniţa de est, de la Suceava la Galaţi, sunt numai 4.000 de soldaţi, care evident n-au cum să reziste zece zile până la sosirea în ajutor a trupelor terestre ale NATO.
Despre pregătirea reală a populaţiei, la fel, nici vorbă să fie cineva interesat, exerciţiile de mobilizare ale rezerviştilor, care au avut loc şi la Galaţi în primăvară, fiind mai mult o ieşire la iarbă verde, cu fasole şi cârnaţi în loc de mici şi bere.
Iar când îi auzi pe prezidenţiabili la televizor cât de docţi se consideră sau cât de mesianici se cred, normal că-ţi vine să schimbi canalul, mai ales că atâta "varză" doar la emisiunile cu bucătari îţi mai e dat să vezi. Şi acolo se călește, nu păcălește!
