Să tragi cu o armă de jumătate de milion de dolari într-o dronă de 20.000 e ca și cum ai da foc la casă ca să alungi un șoarece. Da, șoarecele piere; dar tu rămâi pe trotuar, cu scrum în buzunar și cu vecinii aplaudând „eficiența”.
Declarația șefului Rheinmetall doar pune lupa pe o meteahnă veche: ne place spectacolul tehnologic, dar uităm nota de plată. Iar nota e simplă și crudă: pentru fiecare dolar investit de atacator, noi risipim douăzeci și cinci. Dacă se repetă figura, nu trebuie să ne învingă nimeni pe front; ne evaporăm singuri din cont.
Cine plătește disproporția? Contribuabilul, evident. Omul care își duce copilul la școală pe trotuare peticite, care stă la coadă în spitale obosite și care încă mai speră că banii strânși cu răbdare se întorc în siguranță, educație, sănătate. Iar când alegi să lovești un țânțar cu un tun de aur, mesajul nu e „suntem puternici”, ci „suntem vulnerabili și prost gospodari”.
Morala nu e un moft economic; e o datorie față de viața cotidiană. Cu banii pentru zece astfel de rachete - cinci milioane de dolari aruncați în zece clipe - ai putea ridica zece școli decente la sat, să pui umbră și căldură peste copiii care învață, nu peste fumul unei lansări „de prestigiu”. Sau ai putea dota spitale, ori reface partea sănătoasă a unui mic oraș. Alegerea nu ține doar de cifre, ci de conștiință: ce preferi, un decibel de triumf sau o generație mai bine crescută?
Economia războiului cere proporție. Nu tragi cu rachete după avioane de hârtie. Adaptezi: bruiaj, senzori buni, muniție ieftină, lasere, contra-dronă. Tehnologia sărăciei se combate cu inteligența eficienței, nu cu orgoliu cromat. Când răspunsul e corect calibrat, câștigi de două ori: protecție în teren și respiro în buget. Când nu e, pierzi sigur - iar pierderea, culmea, vine la pachet cu aplauze.
România trebuie să învețe lecția la timp. Polonia a demonstrat cât de costisitor devine când reacționezi disproporționat și ajungi să investești miliarde în sisteme scumpe, care nu răspund eficient la o amenințare ieftină și repetitivă. Nu suntem în aceeași situație și nu trebuie să fim. Tocmai de aceea, înțelepciunea ar fi să privim peste gard, să tragem concluziile și să alegem echilibrul înainte ca disproporția să ne muște și pe noi din buget, din moral și din siguranță.
