tare mi-e dragă această casă care ne rabdă/ ieșirile/ și care nu se încruntă, ci ne ține împreunați/ genunchii la rugăciune/ această casă cu care împreună plâng/ într-o tăcere austeră/ obiectele mă privesc cu părere de rău/ lumina mi se tolănește în brațe și toate torc/ mă mângâie/ toate mă iubesc/ când nu are cine (acasă)
nu de oameni/ sau beznă/ uneori/ în nebunia mea/ nici de însuși Domnul meu/ nu mă tem/ ci de unul singur păianjenul/ pe care cu ce dragoste trebuie să-l fi iubit/ de m-a aruncat în întunericulcelmaidinafară(să nu-ți faci chip cioplit)
când scriu/ nu fac altceva decât să mă cobor în inimă/ locul nostru cel de taină/ acplo îmi răstignesc gândurile/ de bunăvoie/ și învăț iar și iar să Te contemplu (metapoem)
La deschiderea sezonului de toamnă/iarnă al Cenaclului N&S ne-am bucurat de o participare de excepție și de lecturile fiecăruia dintre cei prezenți, apreciate și aplaudate cum se cuvine.
În partea a doua a serii, poeta Sabina Daniela Penciu (SDP) - venită special de la Brașov pentru acest eveniment - ne-a citit nouă poeme, grupate sub mottoul ”Mă veți căuta și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima” (Ieremia 29.13), dovedindu-ne, încă o dată, că este o poetă de profunzime și esențialitate remarcabile, o căutătoare perseverentă întru ale vieții și ale artei poetice. Comentariile au fost pe măsură.
”Poeziile aduse au un înalt grad de profesionism, în sensul că sunt foarte atent cizelate, impactul mesajului fiind astfel de două ori mai mare; ele sunt structurate într-o temă generoasă - autocunoașterea și lupta cu propria conștiință; sunt poeme splendide atât ca încărcătură tematică, cât și ideatică.”(Stela Iorga)
”SDP își construiește prin poezie, o lume respirând parcă prin două firi: o lume în care viața trebuie trăită la cote morale maxime și alta - viața trăită în dedublare - în ascuns, temător, expectativ; modul cum așază aceste trăiri este spectaculos, ingenios și denotă o manieră poetică deosebită.” (Silvia Curelaru)
”Momente simbiotice, arteziene de melancolie jonglează cu imediatul, marchează până dincolo de făptura fragilă a înțelesului. SDP înregistrează scheme alegând arhitectura realului cu totul special. Construiește îndrăzneț, alimentând permanent enigmaticul.” (Marilena Apostu)
”Poezia SDB să nu-ți faci chip cioplit devine aici nu atât o interdicție religioasă, cât o atenționare existențială: lumea nu trebuie redusă la imagini fixe, la forme convenabile prin care încercăm să ne liniștim angoasele. Orice chip cioplit e o iluzie a controlului asupra misterului. De aceea, eul liric ajunge să mărturisească: nici de însuși Domnul meu nu mă tem. Nu transcendența absolută înspăimântă, ci prezența absurd de concretă a unui păianjen. În această inversiune se ascunde adevărul fragilității umane: de cele mari ne putem detașa prin rațiune sau credință, dar de micile detalii, de neînsemnatele accidente cotidiene, nu ne putem salva. Păianjenul devine astfel simbolul absurdului, al fricii fără măsură, al întâlnirii omului cu ceea ce nu poate stăpâni. Iar observația finală - că Dumnezeu trebuie să fi iubit cu pasiune această creatură pentru a arunca omul în întunericul-cel mai-din-afara - sugerează un paradox: ceea ce pentru noi e sursă de teroare e totodată semn al unei ordini cosmice care ne depășește. În cheie existențială, versurile pun întrebarea: cum ne raportăm la un univers care nu e făcut după măsura noastră - ci, unul în care până și un păianjen poate fi mai aproape de sensul ascuns al lumii.” (Mihail Silviu Capotă)
”Poemele SDP le percep ca o metanoia perpetuă, o încercare de schimbare a vieții și a spiritului său cuprins de mirare în fața valurilor vremii. Cine mi-s - se întreabă poeta, dar ne întrebam și noi, căci poemele sale nu sunt decât o coborâre în inimă.” (Mioara Ardieleanu)
”Apreciez profunzimea poemelor, dar, cel mai mult, aceste poeme îmi vorbesc despre o altă așezare interioară, ceea ce mi se pare extraordinar.” (Carmen Neacșu)
”Remarcabilă parcimonia textelor, conținutul ideatic bogat și simplitatea metaforelor .O poezie care izbește, tulbură, doare; o poezie în care întunericul învelește lumina, lumina învelește întunericul și din care smerenia iese mereu luminoasă la suprafață.” (Anca Serban Gaiu)
”Poezia SDP este densă; o meditație lirică asupra condiției umane; poetul se identifică ca o fragilitate creatoare; cuvintele sunt fire de sens care se construiesc prin durere; versul are forță mistică; singurătatea nu este doar lipsă, ci o stare creatoare din care se naște divinul.” (Victor Dragomir)
”Cu poemele sale esențializate la maxim, SDP pare a fi mai hotărâtă ca niciodată pentru un debut editorial remarcabil, deși pare să aibă aceleași obsesii existențialiste, lucrate însă la detaliu. Prin păianjenul său (nu chiar o insectă kafkiană), se dă o replică (probabil involuntară) poetului Romeo Aurelian Ilie, cel din Liniștea de a doua zi, dar disperarea poetei pare a fi gravă - dar, iată, sursă de inspirație pentru texte cutremurătoare.” (A.G. Secară)
Vineri, 19 septembrie, de la ora 18.00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", va citi Victor Dragomir.
