Ultimele zile au scos la iveală poate mai mult decât oricând cât de uşor este să-i determini pe români să se împartă în tabere. Divide et impera se translatează cu uşurinţă din epoca lui Filip al II-lea al Macedoniei în 2024, iar efectele, deşi nu sunt poate la fel de vizibile, se pot dovedi similar de periculoase, în timp. Dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră, iar dacă eşti împotriva noastră, automat eşti trădător de ţară, nu eşti patriot, nu eşti român. Şi pe urmă sar la gâtul omului, cu atacuri personale asupra sa, a familiei, a mamei din groapă şi a întregului neam. Înjurături, atacuri la persoană, chestiuni nedemne de oameni civilizaţi.
Asta se întâmplă, observ, nu doar pe reţelele de socializare, ci şi prin autobuze şi staţii, prin pieţe şi magazine, peste tot. Până la urmă, fiecare alege după propria conştiinţă, atât drumul în viaţă, modul cum relaţionează cu ceilalţi şi cum îi respectă, inclusiv ce vot pune în urnă. Dar nicio alegere nu trebuie să fie băgată pe gât celorlalţi, la modul agresiv şi jignitor.
Ion Rațiu, jurist şi om politic, candidat la Președinția României în anul 1990, a exprimat chintesența democrației prin următoarea frază: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”, care i-a fost în mod greşit atribuită. În fapt, îi aparţine istoriografei Evelyn Beatrice Hall, care, sub pseudonimul S(tephen). G. Tallentyre, îl scrie în cartea “The Friends of Voltaire”, apărută în 1906. Inițial, autoarea i-a atribuit citatul lui Voltaire, dar, într-o scrisoare din anul 1939, autoarea recunoaște că, de fapt, îi aparține ei.
Vă întrebaţi probabil de ce insist asupra paternităţii (sau, mai bine spus, maternităţii) celebrului citat? Fiindcă mi se pare o informaţie-cheie faptul că, deşi atribuită mulţi ani unei personalităţi masculine, fraza îi aparţine unei femei, şi nu uneia oarecare, ci uneia care se lupta să se afirme într-o lume literară încă puternic dominată de bărbaţi, mai ales ţinând cont de natura scrierilor sale.
Aflată de peste 25 de ani într-o ipostază similară, chiar dacă la altă scară, evident, nu pot decât să sper că toţi cei care nu sunt de acord cu argumentele mele (şi nu numai ale mele, ci ale unei pleiade de istorici, profesori, preoţi şi alţi oameni cărora le pasă de ţara asta) în perioada prin care trecem s-ar lupta să am dreptul la punctul meu de vedere. Eu una, am făcut-o mereu şi voi continua să o fac, fiindcă alternativa - una în care i se pune cuiva, indiferent cui, pumnul în gură - mi se pare de netrăit.