Cum mai iese vreo categorie socială la proteste, cum auzi reacţiile mulţumiţilor. Că de ce protestează, că nu le e ruşine, că huo, îmbuibaţilor, nu vă mai ajunge... Protestul şi dreptul la protest este poate unul dintre cele mai importante dintre cele dobândite în decembrie ‘89, prin ceea ce unii numesc azi Revoluţie, alţii, panaramă, lovitură de stat, piesă de teatru etc. Fără supărare, spun cum am mai spus şi în alte cazuri: când ţi-au murit oameni dragi atunci, din varii motive - că a tras armata aiurea, că au tras alţii în armată aiurea, că au fost securişti, că n-au fost - parcă nu prea poţi spune că nu a fost Revoluţie. Fiindcă asta ar lua şi ultima brumă de cinste şi de onoare pe care le-o mai aducem victimelor de atunci. Care au fost copii, au fost fraţi şi surori, au fost mame şi taţi.
Revenind la protestele salariaţilor din diverse sisteme ale aparatului de stat, există două componente ale fiecărei nemulţumiri. Pe de o parte, este vorba despre bani, pe de altă parte, despre problemele sistemului respectiv. Fie că sunt prea puţini oameni, se fac prea multe ore suplimentare, dar nu toate se plătesc, fie că, din cauza surmenajului, apare posibilitatea erorii umane, care, pe de o parte, naşte o răspundere penală, iar pe de altă parte, în anumite cazuri, poate însemna moartea, în loc de viaţă. Atunci când nu ai destui poliţişti de penitenciare ca să păzească persoanele private de libertate, rişti să iasă cu moarte de om. Sau de oameni. Atunci când nu ai suficient personal medical, iar medicul de gardă, supraaglomerat şi surmenat, face o greşeală, asta poate să ducă la moarte de om. Dacă nu ai suficienţi poliţişti de la rutieră care să cureţe şoselele de şoferi fără permis, cu alcool şi droguri la bord, care se distrează făcând liniuţe pe Faleză, asta poate duce la moarte de om.
Nici nu vreau să-mi amintesc reacţiile pe care le aveau diverşi comentatori, mai ales în mediul online, referitor la greva profesorilor. Care grevă, iată, le-a adus nişte minime beneficii din care acum sunt pe cale să piardă o parte, din cauza Ordonanţei „trenuleţ“, practic emisă şi semnată de aceeaşi oameni cu care au negociat atunci. Li se reproşa profesorilor că şi aşa fac bani din meditaţii, poliţiştii sunt înjuraţi că oricum ies la pensie prea repede, iar personalul medical, fiindcă ia şpagă. Chiar dacă, aşa cum nimic nu este doar alb sau negru, nici situaţia acestor categorii profesionale nu poate fi judecată la grămadă. Există şi profesori care nu fac meditaţii cu copiii de la clasă. Există şi poliţişti integri, care ne apără pielea, la o adică, de hoţi şi mafioţi. Există şi medici buni. Şi toată lumea are dreptul să-şi exprime nemulţumirile. Şi slavă Domnului că încă putem face asta! Încă putem ţipa în stradă, împotriva sau pentru ce dorim noi, în condiţiile legii. Şi asta este normalitate.