„Am primit votul de la Eximbank pe modificarea de plan și depunem astăzi (6 mai - n.r.) planul pentru omologare la Tribunalul Galați, pe care așteptăm aprobarea. A fost stabilită data pentru noua licitație, 17 iunie”, a spus pentru Ziarul Financiar Remus Borza, președintele Euro Insol, administratorul concordatar al Liberty Galați, alături de CITR.
Față de informația publicată cu o zi înainte de „Viața liberă”, singura noutate este stabilirea datei pentru a doua licitație: 17 iunie, la trei luni și cinci zile de la prima licitație, cea din 12 martie.
Activele Liberty vor fi scoase la licitație pornind de la prețul de 444 milioane de euro. La acesta se vor adăuga, conform lui Borza, cele 18 milioane de euro cerute pentru activele Liberty Tubular Products, laminorul vândut la pachet cu combinatul.
De remarcat este faptul că această a doua licitație va fi programată în perioada în care siderurgiștii gălățeni ar urma să primească ultimul din cele șase salarii restante achitate de statul român prin Fondul de garantare a creanțelor salariale, corespunzător lunii aprilie 2026.

