Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când Donald Trump mai anunță câte-o idee MĂ(GA)reață, prin lume trece câte o undă de șoc. Uneori, ea este resimțită numai de anumite zone - vezi cazurile Mexicului sau Canadei (una, amenințată cu taxe vamale mai mari, iar cealaltă, cu taxe mărite plus anexare). Alteori, șocul se propagă mai amplu, cum a fost în cazurile canalului Panama sau al anexării Groenlandei. În paranteză fie spus, Danemarca s-a oferit, ironic, să cumpere în schimb California, așa, ca business, termen drag locatarului de la Casa Albă.
De Trump vorbim, nu de Elon Musk, care dă interviuri din Biroul Oval și la care își aduce și copilul, botezat cu un nume cel puțin ciudat. Căutați pe net și vă lămuriți! Sau, cine știe, poate locatarul de care vorbeam este chiar Musk, care pare să fi preluat SUA pe persoană fizică. La câți bani are, ar putea cumpăra tot Washington DC, nu numai o casă albă și un birou de orice formă ar fi el.
Cei doi, Trump și Musk, par să se comporte ca doi copii care au primit liber să facă ce vor într-o sală imensă de jocuri, în care jucăriile sunt nimic altceva decât lumea întreagă. "Ia să vedem ce avem noi aici!", își freacă ei palmele și mai semnează un ordin executiv, mai închid o agenție guvernamentală, mai dau afară câteva zeci de mii de oameni, mai pun o taxă, mai fac un salut nazist, se mai amestecă în politica internă a vreunui alt stat, mai amenință o țară sau o uniune, fie ea și europeană, mai dau un telefon cuiva din lista de contacte (de exemplu, Putin), ca să mai rezolve un conflict.
În ceea ce-l privește pe Trump, la el totul ține de show, de mediatizare, de impact, de business. O fi o reminiscență a vremurilor în care avea propriul show "The Apprentice/ Ucenicul", în care fiecare episod se termina, aproape invariabil, cu "You’re fired!/ Ești concediat!". Sau poate este nostalgic după vremurile în care se tăvălea la propriu în ringul de wrestling cu de-alde John Cena, The Undertaker sau cine știe ce wrestleri or mai fi fost pe vremea aia.
Se pare că, în cazul deciziilor anunțate de Trump, instrucțiunile de utilizare cuprind trei pași: 1. Primești șocul în plin; 2. Te întrebi ce-a vrut să zică autorul; 3. Încerci să reduci pe cât posibil daunele.
Este exact cazul celei mai noi inițiative a lui Trump în ceea ce el dorește a fi încheierea războiului din Ucraina. Surprinde ordinea "operațiunilor": întâi l-a sunat pe Putin și apoi a spus că "îl anunță" și pe Zelenski. De ceilalți o fi uitat. Sau poate nu i-o fi păsat. O lume întreagă (Ucraina, în primul rând, apoi Uniunea Europeană, China etc.) este acum la faza cu "ce-a vrut să zică autorul".
Deocamdată, fără alte lămuriri, situația pare frapant de asemănătoare cu cea a conferinței de la Ialta, din 1945, când marile puteri și-au împărțit lumea după Al Doilea Război Mondial, fiecare după "pohta ce-a pohtit". Ironic, Ialta se află în Crimeea, iar aceasta este acum unde vrea Putin, adică în Rusia.
Să vedem ce-o "pohti" și Trump.
