În timp ce în țările Uniunii Europene (UE) se vorbește tot mai mult de (re)înarmare și pregătirea pentru o schimbare strategică de anvergură, industria europeană, deși are capacitate tehnologică, este mult subdimensionată în sectorul de Apărare, dar are și sectoare, precum siderurgia, care abia se mențin pe linia de plutire.
Este o criză care a afectat profund întreaga siderurgie europeană. Ironia sorții e că fundația a ceea ce avea să devină Uniunea Europene a fost Tratatul Comunității Cărbunele și Oțelul (1951), important din punct de vedere economic, dar și un simbol al reconcilierii de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Cărbunele și oțelul formau ”nucleul” dur al dezvoltării unei țări, inclusiv în domeniul militar, iar părinții fondatori ai Europei unite au folosit tocmai aceste sectoare pentru dobândirea unității și încrederii reciproce între țările spațiului comunitar.
Acum, iată, în Ucraina avem un război cum n-a mai fost de la cel de-Al Doilea Război Mondial, vedem cum Apărarea are nevoie de forțe umane și materiale foarte mari. Nimeni nu se gândea că ”războiul modern” poate deveni unul de uzură, cu linii fortificate și baraje de artilerie ca acum 100 de ani, cu necesar de oțel în cantități... industriale. Altfel spus, însăși ”fundația” UE este în criză...
Între timp, administrația Trump a doborât și ”mitul” că Europa se poate baza la nesfârșit pe umbrela de securitate americană. Mai mult, a apărut chiar teama că unele țări ar putea fi ”tranzacționate” în negocierile dintre SUA și Rusia privind reinstituirea sistemului zonelor de influență.
Oricum ar fi, cu sau fără SUA, cu sau fără NATO, statele UE par a fi luat o decizie fermă spre ideea de dezvoltare a autonomiei strategice. Dar pentru asta ne întoarcem la baza industriei de război, care este oțelul. Și vedem că siderurgia - privită până acum ca un fel de ”oaie neagră” a politicilor de mediu, de reducere a consumurilor de energie etc. - își recapătă, dincolo de enunțurile formale, importanța strategică!
Vom avea pe Apărare programul ReArm Europe, pe siderurgie urmează să vedem multașteptatul Steel Action Plan, se conturează proiecte, achiziții, finanțări comune la nivel european.
Ce nu ar trebuie să uite liderii UE e că în pregătirea în fața amenințării unui război, nu poți să umbli cu jumătăți de măsură. Am trecut de faza ”soft”, iar UE trebuie să-și afirme și dimensiunea ”hard”. Asta dacă dorește să fie cu adevărat luată în serios și mai ales dacă nu dorește să se trezească cu soldații Moscovei la porțile Europei.
