Într-o primă etapă de taxare a tuturor produselor care intră în SUA, Donald Trump a început luna trecută cu o impunere de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu, vehicule şi componente auto, indiferent de ţara de origine.
În a doua etapă, președintele american a anunțat o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepția celor deja taxate cu 25%), la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare, în funcție de excedentul lor comercial cu SUA.
Pentru produsele importate din China, procentajul suplimentar a fost de 34% (nu cel mai mare!), la care s-au adăugat taxe de 20% deja existente, ajungându-se astfel la 54%. China a răspuns cu taxe vamale de 34%, iar Trump a replicat imediat, crescând nivelul la 104%. Beijingul nu s-a lăsat şi a majorat din nou taxele pe importurile din SUA la 84%. Miercuri, după ce numeroase țări au solicitat negocieri, nu însă şi China, Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele suplimentare (cele de peste 10%), cu excepția celor aplicate Chinei, pe care le-a crescut la 125%, care se adaugă celor 20% în vigoare din martie, ajungând așadar la 145%. 125% au plusat imediat asiaticii şi, vorba americanului, still counting (numărătoarea continuă), pentru că nu se ştie cât de încăpăţânaţi vor fi protagoniştii acestei dispute.
La drept vorbind, ideea de bază de la care a plecat Trump este una corectă, cea de a relocaliza industriile strategice americane, împrăştiate acum peste tot în lume, dar mai cu seamă în Asia de Sud şi Sud-Est. Oţelul, aluminiul şi sectorul auto sunt evident strategice pentru orice ţară, acestora adăugându-li-se semiconductorii, produsele de înaltă tehnologie sau cele din zona energetică. Problema este, însă, că o astfel de relocalizare nu se poate face peste noapte decât teoretic, deoarece costurile suplimentare dintr-o ţară dezvoltată ar face orice produs să ajungă la preţuri prohibitive. Apple, spre exemplu, îşi face telefoanele iPhone în India şi China, iar costul de producţie al acestora în SUA ar duce preţul de la 1.100 la 3.500 de dolari. Evident, piaţa nu va suporta astfel de majorări, iar ieşirea dintr-o astfel de criză majoră nu se poate face decât prin trei modalităţi: schimbare de sistem politic, revoluţie tehnologică sau... război.
Uniunea Europeană, aflată în acest moment în categoria cu taxe generale de 20% (10% taxă de bază şi încă 10% taxă suplimentară), a suspendat deocamdată pachetul de 10-25% stabilit ca răspuns la taxa americană de 25% la oţel, aluminiu şi sectorul auto, un al doilea set, care viza replica la taxa generală de 10%, fiind încă în discuţie la Bruxelles. În privinţa Chinei, Uniunea Europeană pare mai degrabă conciliantă, deşi ar avea mult mai mare nevoie decât SUA să-şi protejeze o serie de industrii aflate în colaps tocmai din cauza relaxării fiscale în câteva relaţii comerciale cheie, situaţie de la care a pornit de fapt şi războiul lui Trump cu lumea. Gândiţi-vă ce-ar însemna, de exemplu, pentru combinatul siderurgic din Galaţi, taxarea oţelului chinezesc care a invadat piaţa europeană cu 145%...
