Educația ne-a salvat de la cea mai periculoasă și probabil cea mai rușinoasă palmă pe care am fost la un pas să ne-o dăm singuri. Paradoxal, tot ea, educația, face parte din urgențele care țin de siguranța națională și care trebuie repusă pe șine ca să fie bine. Fundamental, trebuie să ne revizuim optica privind felul în care creștem, învățăm și ne punem cunoștințele în slujba a ceea ce vrem să fim noi și să ne fie țara.
Să începem cu un exemplu concret, minor. O gașcă de șapte-opt adolescenți, elevi ai unui prestigios colegiu, la prima oră, luni dimineața. Chiulesc, cu un energizant, un vape și o hăhăială pigmentată cu sudălmi imposibil de reprodus, în scara unui bloc din vecinătatea liceului. Nu e prima dată, așa că e lesne de înțeles deranjul pe care îl provoacă, feriți de ochii părinților și ai profesorilor, celor care locuiesc pe acolo. Cineva îi somează să părăsească urgent zona și să meargă acolo unde ar trebui să fie. Se îndepărtează agale, râzând și ițindu-și diverse degete, mesaj tăcut spre ”tanti” care le-a stricat distracția. Unul strigă ”demento!”, în timp ce șterge mașinile din parcare cu bermudele albe, cu care s-a primenit de școală, în zi de luni. În urmă, rămâne imaginea educației: un morman de gunoi, imagine a unei plecări de frică, fără asumare și corectare. Ambalaje de șaorma, pahare de cafea, cutii de energizant și pungi, toate presărate cu chiștoace. Să facă alții curat...
În acest timp, România răsufla ușurată că a evitat ghiuleaua care i-a trecut pe deasupra capului, la propriu. În țara în care am vrut ca democrația cu libertățile ei să primeze și să nu permită incendierea a tot ce cu chiu, cu vai am reușit să dobândim, ministrul Educației făcea primele declarații privind reformarea sistemului. Una dintre ele viza taman locul și rolul pe care dascălii, pe de o parte, și părinții, pe de alta, îl au în acest trinom care nu poate funcționa realmente decât dacă fiecare știe exact cum și unde stă. Școala trebuie să predea, iar părinții să educe și să contribuie la aprofundarea educației, este, pe scurt mesajul profesorului David, către adulții care au mers duminică la urne pentru ”o Românie mai bună”.
Un mesaj încă înțeles diferențiat de ambele categorii, fiecare influențate de hibele arătate de ceilalți. Școala, prin dascăli, de imixtiunile părinților în actul educațional fără ca mulți dintre ei să fie, la rândul lor, educați, iar părinții, de calitatea profesională uneori discutabilă a celor care ar trebui să le învețe copiii. Și de o parte, și de alta, sunt lumini și umbre, adevăruri și exagerări, dar un lucru e cert. Nepăsarea și așteptarea ca mereu ”alții să facă” ne-au adus pe toți cu ghiuleaua deasupra capului. E timpul să ne trezim, că altfel nu vom vedea niciodată răsăritul.
