Dragoș avea 30 de ani și a decedat în Marea Britanie. A murit brusc un om și s-a sfârșit un întreg univers. Al celor apropiați, care s-au văzut puși în fața unei duble tragedii: a pierderii fiului, soțului, tatălui, prietenului și a distanței, care face incredibil de grea repatrierea. Pentru că, și în cazul morții, banii fac diferența pentru un român care își găsește sfârșitul departe de casă.
Statistic, Dragoș este unul dintre cei 2.000 de români care mor anual în străinătate și care ar trebui repatriați. Este unul dintre cetățenii români care, e drept, a ales să-și câștige pâinea și să-și crească familia într-o altă țară, din motive de el știute. O chestiune de alegere, care pentru unii poate fi forțată, pentru alții doar varianta ”mai bună”.
Indiferent de situație, în cazul unei tragedii care lovește pe nepusă masă, este firesc, moral și creștinesc ca rămășițele pământești să fie aduse acasă, unde în cele mai multe cazuri se află părinții, copiii, rudele, care vor să îl aibă pe cel drag aproape, chiar și în neființă. Și deloc de neglijat, poate pentru că așa și-ar fi dorit și răposatul.
O încercare grea pentru majoritatea, care nu au banii, deloc puțini, pentru a face față unei astfel de cheltuieli neprevăzute. Oficial, costul aducerii în țară a unui defunct se situează între 3.000 și 10.000 de euro, o sumă care nu se economisește și nici nu se strânge ușor, la nevoie.
Pentru cei ca Dragoș, care nu au murit nici în misiune militară, nici în alte împrejurări care să aibă legătură cu interesele de stat, ONG-urile s-au luptat mai bine de 10 ani. Pentru ca membrii familiei din țară să fie ajutați, iar cei morți să nu fie îngropați în cine știe ce colț de cimitir străin sau incinerați, să se acorde un sprijin, e drept, din bani publici. Anul trecut, Parlamentul a adoptat legea prin care statul se obliga ca, la cererea familiei, să suporte, în limita a 5.000 de euro, costurile repatrierii. O obligație asupra căreia s-a revenit, în două luni, prin suspendarea legii, sub motivul austerității, cheltuielile cu aducerea în țară a morților din străinătate fiind puse laolaltă cu sporuri sau vouchere de vacanță.
Din păcate, moartea nu ține cont de austeritate și în 2025, în țări străine vor muri, poate, alți 2.000 de români plecați pentru o pâine și care muncesc în condiții care exclud implicarea celor de acolo în ajutorare. Și care, poate, cât au trăit, au reușit să facă bani să-și țină copiii la școală, să-și plătească ratele ori să-și ajute vreun părinte bătrân și bolnav. Părinte care, în cazul în care copilul îi moare prin străini, va trebui să întindă mâna...
