Aşteptăm ordonanţele dumneavoastră

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Legea junglei are o logică firească. Legile româneşti n-au nici una. Majoritatea sunt întocmite după chipul şi asemănarea ctitorilor lor. Adică sunt funcţionale ca dracu` şi se aplică atunci când servesc anumite interese. Păţania ordonanţei 230/2008 prin care a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul de la stat este cel mai elocvent dintre exemple acum.

Cuvine-se dar să o luăm de la un capăt şi să expunem problema exact aşa cum este ea: guvernul Boc, aşa cum e el, pipernicit şi strivit între falca PSD şi falca PD-L, trebuia să iasă cumva în prima linie şi să pună un văl de fată neprihănită pe mutra strâmbă a crizei economice. Guvernanţii s-au orientat către o măsură ce ar fi putut stârni aplauze: decapitarea uriaşelor sume ridicate lunar de abonaţii la funcţii de stat.

Numai că n-au fost îndeajuns de isteţi încât să pună cap la cap datele problemei şi să emită un act normativ care să lovească tare în burghezii rotofei şi să încânte plebea însetată de sânge. Au bătut la porţile tiparniţei Monitorului Oficial cu o poezie strâmbă ce a atras numaidecât oprobriul tuturor. A fost de ajuns pentru adversarii politici (la fel de şovăielnici şi neîndemânatici), pentru tonomaţii urmăritori de filme de pe youtube în direct, la televizor, pentru cei care erau atât de blânzi încât sugeau normă dublă de lapte de la o singură oaie jigărită.

Nu au fost însă singurii care au profitat de pe urma acestui episod. Au apărut brusc organizaţii care au contestat legea, uitând că ar fi trebuit să facă acest lucru cu toate strâmbăturile cu pretenţie de legi emise până acum. Bunăoară cine e avocatul ăsta al poporului şi sub ce ogheal a dormit el până acum, când se emiteau legi despre taxe auto, sau privatizări ce au trimis pentru multă vreme la nani economia românească?

Apoi, constituţionalitatea legii a fost trimisă la judecată. Cine să o judece? Nişte judecători ce par a se strânge din când în când la câte o şuetă şi dau verdicte despre ce e constituţional şi ce nu. Nişte judecători care încasează bani de la stat şi care se gândesc cu siguranţă ce le va rămâne de făcut după ce vor ajunge pensionari. Că, pentru ei, uşile sunt deschise peste tot.

Rezultatul? O ordonanţă declarată neconstituţională şi pe care sunt convins că guvernanţii vor încerca în continuare să o bage pe gâtul poporului, o ordonanţă ce va fi criticată de către adversari politici şi tonomaţi cu cearcăne, un scandal ce ar fi putut fi evitat dacă în capetele unora ambiţia nu ar fi fost mai mare chiar decât idioţenia.

Până vom învăţa cum să înghiţim mai bine astfel de decizii şi de reacţii la decizii mă simt forţat să îl parafrazez pe Marin Preda, exact în ziua în care e aniversată naşterea lui Mihai Eminescu. Aşadar… "aşteptăm ordonanţele dumneavoastră", domnilor guvernanţi, oricare aţi fi voi!

Citit 1102 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.