Nu am crezut niciodată că voi ajunge să scriu despre aşa ceva. Mă gândeam că voi scrie despre absenţa parcurilor, nu despre existenţa lor. Ani de zile ne-am plâns că nu avem unde să ne ducem copiii să se joace, că nimeni dintre cei pe care i-am ales nu a binevoit să investească şi într-un leagăn, un balansoar etc. Iar acum au apărut câteva. Trec aproape zilnic pe lângă unul dintre ele.
Am remarcat iniţial că niciun copil nu se joacă. Apoi, în zilele următoare am observat că porţile sunt închise. În fine, ulterior, oarecum intrigat de faptul că părinţii care tot cereau spaţii de joacă le evită pe cele proaspăt renovate, m-am uitat cu atenţie şi am văzut că există un ditamai lacăt pe poartă. Azi, mâine, o săptămână, două. Până când, măcinat de curiozitate, am anunţat într-o şedinţă de redacţie şi s-a transformat într-un text pe care îl publicăm astăzi. Din punctul meu de vedere nu există dubii. Chiar dacă titlul are un semn de întrebare, care ne exonerează de vina de a fi tras concluzii privite, aici pot să o spun pe şleau pentru că e o chestiune de opinie.
Aşadar, opinia mea e că parcurile aşteaptă să fie inaugurate mai aproape de campania electorală. Că, deh, omul are memorie scurtă şi trebuie să i se servească într-un interval de timp îngrămădit marile realizări ale regimului. Încă nu-mi vine să cred că cineva poate fi atât de cinic încât să stabilească, în virtutea unor nevoi de grup aberante, că nişte copii mai pot aştepta cu jucatul prin parc. Că interesele de partid sunt mai presus de nevoia celor mici de a se da în leagăn. Chiar nu reuşesc să înţeleg o astfel de gândire. Pentru binele societăţii în care trăim sper să mă înşel, să nu fie asta explicaţia. Deşi e puţin probabil.
Chiar am dubii că ei, politicienii, se vor schimba vreodată, aşa că singura soluţie pare să fie tot în mâna noastră. Să facem un exerciţiu de memorie în preajma alegerilor să ne amintim toate momentele în care au manifestat dispreţ faţă de noi, alegătorii. În felul acesta nu ar mai conta ce panglică au mai tăiat unii ca să ia faţa concurenţei şi ochii purtătorilor de ştampilă. Ne-am aminti de săptămânile în care am stat în frig în apartamente pentru că ei nu reuşeau să se înţeleagă cine păstrează sau primeşte ciolanul termic al oraşului. Ne-am aminti de zecile de gropi din oraş de pe toată perioada derulării ISPA şi am privi altfel asfaltul nou-nouţ de pe unele artere din oraş. Şi câte şi mai câte.
Să facem un jurnal de alegător. Să trecem acolo fiecare gogomănie şi să deschidem paginile chiar în ziua votului. Da, pare că pledez pentru absenteism. Nu e aşa. În fine, fiecare să voteze în consecinţă şi în cunoştinţă de cauză.
Priviţi fotografia din ziarul de astăzi, cea cu parcul încătuşat. Dacă sunteţi convinşi că veţi uita imaginea puneţi-o bine. Şi mai uitaţi-vă o dată la ea atunci când o să plecaţi la vot. Va fi suficient.
