Din Evanghelie, Ecleziastul ne învaţă că este o vreme pentru toate – şi pentru bucurie, şi pentru durere, şi pentru construcţie, şi pentru demolare («Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgiceea ce ai sădit »…). Desigur, nu în acelaşi timp… Şi am adăuga: este o vreme pentru sinceritate, când un preşedinte-jucător, de exemplu, poate să-şi permită tupeu, şi uneori nu este timp decât pentru şmecherii electorale. Citisem undeva despre un celebru politician interbelic, care, ajuns mare demnitar, s-a trezit cu casa înconjurată de învăţători protestatari. După ce i-a ţinut afară, pe un ger cam ca acum, fără să-i pese, politicianul a făcut pârtie printre nemulţumiţi ca să plece de acasă, făr' ca să-i bage în seamă pe învăţătorii necăjiţi. O singură replică le-a aruncat, ieşind pe poartă şi lăsându-i să vorbească doar cu Grivei: «Mă plictisiţi!» Ce fericiţi am fi astăzi dacă lumea politică n-ar fi învăţat în suta asta de ani de singurătate naţională doar să ne tot aburească cu promisiuni! Stai în stradă cerând dreptate, iar la Victoria şi Cotroceni, atunci când sunt reacţii, vin declaraţii cu cât de tare le pasă ăstora de noi. Mai ştii, poate ăştia chiar cred că au răspunsurile la criză şi că, după ce o parte dintre noi va muri de foame, alta de inimă rea şi de frig, ţara va străluci şi supravieţuitorii, inclusiv conducătorii, vor merge mai departe amintindu-şi doar secvenţe comice cu bătrânei alunecaţi pe stradă la demonstraţii. Dar ar fi mai cinstit, decât să se facă spre noi că le pasă, să ne zică de la obraz «Băi, ne plictisiţi!» Măcar ar fi un dialog adevărat, nu unul cu proşti…
Altfel, pentru că gluma s-a îngroşat şi protestele se ţin şi la minus 15 grade, autorităţile s-au mai spăşit şi au lăsat vocea mai moale. Nu prea mai apar la tv să dea ordine anti-viscol primari, secretari de stat, premierul, să se încrunte că nu deszăpezim bine! Apar imagini cu jandarmi doar cu lopeţi, apar băieţii de la SMURD, apare Arafat şi, pentru prima oară de peste două decenii, deşi e uneori rău şi lucrurile se mai blochează şi unii sunt prinşi zile întregi în nămeţi, televiziunile nu mai vorbesc atât despre deciziile aberante ale prefecţilor sau ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă, ci despre eoismul jandarmilor, drumarilor, celor de la SMURD! Ca prin reportajele americane pe Discovery, îi vedem pe cei care îşi riscă viaţa şi sănătatea pentru alţii, aşa cum au făcut nevăzuţi şi în alte ierni, sau pe la dramatice inundaţii. Nepopulare, autorităţile centrale s-au dat la fund şi se vede doar ceea ce nu s-a văzut ani de zile: omenia celor din stradă. Doar Boc, bufonul-cositor, rămas iarna fără obiectul muncii, a încercat să pară om ieşind la zăpadă şi încurcând lumea. Câţi Boc ne-ar trebui, bre, ca să deszăpezim o stradă ?!
Am trăit deci s-o vedem şi pe asta: autorităţi care admit că… avem dreptate! Sigur, Ecleziastul ne-ar spune că ştia că este o vreme şi pentru autocritică. Atât Băsescu, cât şi Boc, copiind după aceeaşi copiuţă, ne-au asigurat că protestatarii au dreptate să fie nemulţumiţi. S-au detensionat lucrurile recunoscând o realitate cu ani întârziere? Nu! Dar situaţia îmi aminteşte de Povestea patronului care a găsit, la instalare, trei plicuri secrete, sigilate în fişet, cu menţiunea: «A se deschide numai la mare nevoie!» Şi, la prima grevă, managerul a deschis plinul nr. 1. Scria acoloo: «Ia măsuri drastice!» Păi, nu aşa a făcut pe vremuri şi Băsescu, ministru al Transporturilor, trimiţând în judecată mecanicii de locomotivă grevişti? N-a renunţat preşedintele Băsescu la protecţia poliţiei după ce câţiva poliţişti protestatari au dat cu cascheta de pământ? Atunci, managerul a învins sindicatele, dar la următoarea grevă generală, în plicul nr. 2 scria: «Fă-ţi autocritica!» Şi patronul nu i-a mai înjurat pe grevişti, ci le-a spus că numai el e de vină. Fiind caz fără precedent, oamenii au vărsat lacrimi pentru şeful lor. La a treia grevă, însă, patronul a deschis ultimul plic. De ce ultimul? Pentru că acolo scria: «Pregăteşte şi tu trei plicuri!» Băsescu, Boc, aţi cumpăraţi plicurile?
