Gerul din ultimele zile ne dă o lecţie usturătoare la propriu şi la figurat. Ne dă tuturor, pentru că şi autorităţile locale au ceva de învăţat de aici, dar şi cetăţenii. Dar să exemplificăm.
Apa potabilă. În fiecare iarnă geroasă, la Priza Dunării se formează zai-ul, acel amestec de apă cu gheaţă care face dificilă captarea apelor. Nu sunt inginer – deşi, evident că mă pricep ca orice, ca orice român care se respectă! – dar înţeleg că astfel de probleme apar an de an, ori de câte ori este foarte frig afară. Până acum însă, iernile trecute, nimeni nu se panica şi nici nu rămânea peste jumătate din Galaţi fără apă rece sau apă de duş, din cauza gerului. Şi acest lucru, întrucât, în virtutea bunelor relaţii dintre autorităţile locale şi instituţiile descentralizate, lucrurile se rezolvau. Mai exact, AFDJ-ul trimitea câte o navă, în zonă (de multe ori chiar spărgătorul de gheaţă Perseu), iar elicele băteau apa şi distrugeau gheaţa, rezolvând problema. Anul acesta însă, Perseu nu a mai plecat la Priza Dunării să „mixeze” apa şi asta pentru că AFDJ s-a săturat să dea ajutor pe gratis, fără să-l plătească cineva pentru acest lucru. Cel puţin, aşa a explicat directorul. Pe de altă parte, Apă Canal a găsit imediat soluţia şi a scos bani din buzunar închiriind o altă navă de la Navrom. Ceea ce dovedeşte că toată lumea înţelege regulile economiei de piaţă, mai ales pe timp de criză.
Pe de altă parte însă, îngheţarea apei de la Priză este un fenomen care se repetă la fiecare ger. De ce, de 22 de ani, nici o autoritate locală nu s-a gândit că sistemul de captare a apei din fluviu ar trebui dacă nu modernizat, măcar protejat de astfel de situaţii-limită? Poate veţi spune că responsabilitatea aparţinea combinatului siderurgic, proprietar al Prizei Dunării, însă, când vorbim despre un serviciu public esenţial pentru populaţie, deja autorităţile nu ar fi trebuit să doarmă în papuci.
Un alt exemplu – este drept, care nu afectează la fel de multă lume, precum sutele de mii de gălăţeni care nu au avut cu ce să se spele sau să îşi facă ceaiul ieri dimineaţă – se referă la staţiile de autobuz. Gerul usturător şi vântul puternic au scos la iveală cât de prost făcute, construite dar şi întreţinute sunt staţiile de autobuz. Cele care există. Căci sunt multe alte locuri în care oamenii aşteaptă în continuare, ca animalele (să mă scuzaţi de comparaţie!), băgaţi unii lângă alţii, de frig, vreun autobuz sau vreun tramvai. Sunt locuri pe care autorităţile locale spun că le cunosc, că le vor amenaja, dar care, an de an, rămân la fel, uitate. Cu staţiile acoperite, altă poveste: geamuri sparte, prost croite, de te bate crivăţul mai ceva ca în câmp deschis!
Am să vă dau şi al treilea exemplu de lecţie pe care ne-a dat-o gerul puternic. Supermaketurile din Galaţi nu au ajuns ca cele din Constanţa, ale căror rafturi goale au fost filmate cu o cameră ascunsă şi date apoi pe televizor. Problema este, însă aceeaşi. Din cauza drumurilor acoperite cu zăpadă, a blocajelor în trafic, aprovizionarea cu fructe, legume, carne etc nu a mai putut fi făcută, motiv pentru care marile magazine au rămas fără marfă şi cu o mulţime de clienţi nemulţumiţi. Şi aşa directorii marilor supermaketuri au înţeles, probabil, cât de important este să îţi procuri furnizori autohtoni de produse alimentare şi nu să stai la TIR-urile celor din Turcia sau Olanda. Căci una este să ai depozitul de legume în Bădălan şi alta să aştepţi ca roşiile să fie aduse de prin Spania, via Bucureşti!
Problema este că în timp ce supermarketurile reprezintă descoperirea ultimilor ani iar necesitatea schimbării politicii în privinţa furnizorilor va fi cu siguranţă şi iute înţeleasă de cei care le conduc, celelalte probleme cetăţeneşti cauzate de ger există de 22 de ani. Şi nimănui nu îi pasă.
