Chioşcuri şi chioşculeţe, garaje cu grătar, coşmelii de fier devenite depozite, ateliere ori vulcanizare, garaje gospodăreşti de murături şi vechituri, pizzerii, garaje confort sporit cu floricele şi curticică îngrădită, dughene, buticuri şi „buticaşe” la parter de bloc, balcoane suspendate, balcoane improvizate, balcoane la parter de bloc cu uşă proprie de intrare în casă. Galaţi. Monument funerar ridicat în mijloc de parcare cu „voie” de la Doamne-Doamne, supremul arhitect al Lumii, dar fără autorizaţie de la o pământească şi cucernică Primărie. Terase şi localuri care înfulecă dumicaţi de trotuare, silind pietonii să se deplaseze în şir indian. Blocuri cu faţada bălţată în culori contrastante sau isterice, spaţii verzi devenite peste noapte parcări. Locuinţe de fiţe şi lux autorizate „în bloc” pe bază de bileţel, pe legea „Eşti om cu mine, sunt om cu tine”.
Galaţiul e dovada vie că orice, oriunde şi oricum s-a putut construi. Fără autorizaţie, fără proiect, fără nimic. Nesimţirea şi tupeul au fost încoronate ca arhitecţi peste un Galaţi dezmăţat urbanistic şi inestetic.
Peste tot acest bâlci vizual şi arhitectural, s-a lăsat joi după-amiază liniştea. O tăcere vinovată, cu obrajii arşi de jenă şi sclipiri de lacrimi în ochi. În faţa Consiliului Local a venit mama Andrei, o fetiţă de 11 ani, iubită aşa cum numai părinţii ştiu să-şi iubească pruncii. Andra e bolnavă, suferă de o maladie teribilă, cu crize zilnice, care nu pot fi prevenite şi cu tot alaiul de probleme care însoţesc epilepsia. Nici măcar tratamentele sofisticate şi usturător de scumpe, nici măcar transplantul de celule stem făcut în China, intervenţie care a costat mii de euro, nici dieta specială şi toate medicamentele şi terapiile complexe şi revoluţionare nu au reuşit să facă prea mult pentru ea. Părinţii ei, oameni decenţi au păstrat discreţia asupra problemelor Andrei şi au suportat cu stoicism totul. Nici măcar şefii de la locul de muncă nu ştiu că mama şi tatăl Andrei poartă în suflete şi pe umeri povara cumplită a unui copil bolnav şi teama covârşitoare pentru viitorul copilei atunci când ei nu vor mai fi. N-ar fi aflat nimeni nimic despre viaţa fetiţei de 11 ani dacă mama Andrei nu ar fi fost nevoită să ceară ieri sprijinul Consiliului Local. Pentru ce? Pentru un balcon la parter de bloc, prevăzut cu o rampă. Andra cântăreşte 35 de kilograme, nu se poate mişca şi nici măcar cuprinde cu braţele gâtul părinţilor ajutându-i să o ia în braţe. E tot mai greu să fie scoasă afară, să se bucure de aer proaspăt, de lumină naturală, de soare, de viaţa din jur. Mama Andrei recunoaşte cu privirea în lacrimi că apariţiile, tot mai rare, ale copilei în parc îi „traumatizează” vizual pe ceilalţi copii. Dar Andra are nevoie de lumină adevărată, de aer curat, de soare, de verdeaţă ca orice copil. Şi singura ei şansă este un balcon la parter de bloc. Balcon pe care legea actuală l-a interzis.
„N-am venit să cer mila nimănui”, spunea mama cu sufletul răvăşit şi glasul topit în lacrimi, conştientă că altă soluţie nu are. Şi nu există. Aleşii s-au mobilizat exemplar şi în câteva minute şi-au dat declaraţiile, acordul şi votul pentru ca mama să-i poată construi Andrei balconul către lume. Numai că votul şi actele balconului vor merge la prefectură şi există temeri că se va pune cineva de-a curmezişul. Absurd, dar legal. În noianul urbanistic de garaje, chioşcuri, balcoane şi improvizaţii care mai de care mai urâte şi mai triste, Andra merită şi trebuie să fie o excepţie. Un balcon către lume, la parter de bloc. Balcon pentru Andra.
