Ăştia chiar nu au avut jenă să fure

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Filiera Apartamentul, ancheta al cărei episod secund este publicat astăzi de "Viaţa liberă" demonstrează cu acte ceea ce mai toţi gălăţenii ştiu. Că autorităţile locale din ultimii 20 de ani au tratat oraşul ca pe o moşie proprie. Că scopul câştigării unor alegeri nu a fost niciodată să se pună în slujba oamenilor, ci doar să îşi urmărească propriul interes, departe de ochii lumii, dispreţuind atât morala, cât şi legea. Pur şi simplu au arătat că nu îi interesează decât să ajungă în poziţii din care să îşi poată împărţi bunul public. Şi mai arată ceva această anchetă. Că, în încercarea lor de a lua ce e al nostru au fost extrem de imaginativi. Au creat sisteme complexe cu o creativitate de care puţini sunt în stare. Proşti nu sunt, asta e clar. Citiţi felul în care au gândit sistemele şi o să realizaţi că sunt destul de dotaţi la mansardă. Doar că îşi folosesc inteligenţa în cu totul alte scopuri decât cele pentru care au fost aleşi sau numiţi în puncte cheie din administraţia locală.

Nu vreau să mă substitui justiţiei, nu vreau să dau verdicte, dar eu cred că aici a fost vorba despre un plan bine pus la punct şi, cel mai grav, cred că se poate vorbi despre grup organizat. Evident, beneficiind măcar de dezinteresul, dacă nu cumva de sprijinul, unora dintre cei care aveau obligaţia să respecte legea. Interesant este faptul că, de data aceasta, avem de a face cu un plan al funcţionarilor de eşalon doi. Adică acei "specialişti" care ar trebui să asigure buna funcţionare a instituţiei în condiţiile în care şefii se schimbă la fiecare patru ani. Bun. Ce-au învăţat aceşti funcţionari din linia a doua de la şefii lor vremelnici? Să îşi tragă şi ei câte ceva, dacă tot lucrează în slujba unui sistem care se bazează pe jaf. Să jefuiască şi ei. Atât cât pot, la nivelul lor. Dacă şeful dă un tun de, să zicem, cinci milioane de euro pe mandat, ei sunt îndreptăţiţi la un pot de un milion de euro. Sumele sunt, bineînţeles, arbitrar puse aici, nu au nicio legătură cu realitatea, nu-i aşa?

Haideţi să facem un pariu. Se va întâmpla ceva în urma acestei anchete? Ce credeţi, vor da înapoi apartamentele luate la preţ de nimic? Va fi cineva anchetat? Pff, greu de răspuns, dar încerc totuşi. Nu. Nu se va întâmpla nimic. Lista beneficiarilor e amplă şi cuprinde persoane aflate în poziţii cheie. Am convingerea că nimeni nu va mişca un deget. Că aşteaptă cu toţii acum să treacă furtuna mediatică, iar apoi să iasă din nou la soare, la vânătoare de noi şi noi proprietăţi care ne aparţin. Acum stau, deocamdată, la cutie, cu capul în nisip şi speră să nu aflăm mai multe. Pentru că, sunt convins, există nenumărate aspecte pe care nu le-am aflat. Încă. Sistemul e mult mai amplu decât am putut afla noi, cu mijloacele limitate ale jurnalismului. Spuneam că am convingerea că nu se va întâmpla nimic. Şi totuşi. Trag nădejde că se va găsi cineva care să ia atitudine. Sper să se întâmple asta, deşi nu cred că se va întâmpla asta. Dacă nu... nu ştiu, cred că suntem condamnaţi.

Citit 1656 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.