Iată o reţetă de succes a la România. Se iau în vizor un teren sau o casă aparţinând comunităţii locale - retrocedabile, de preferinţă - sau unor persoane cărora li s-au imobilizat bunurile respective în vederea unor viitoare confiscări. Se începe procedura de strângere a actelor necesare, greoaie când e vorba despre un om de rând, dar mult mai sprinţară în cazul unui grup din care fac parte „specialişti” din toate sectoarele de activitate necesare. Mai ales că, dacă unele dintre actele de care este nevoie nu există, pot fi „fabricate”, cu tot cu aparenţa de legalitate.
Uneori, din graba de a înjgheba cât mai rapid dosarul, mai apar şi erori, cum este cea a străzii cu nume nou de pe actele îngălbenite de vreme. Dar „marfă” este, aşa că, odată respins dosarul eronat, se atacă altul, cu acelaşi elan. Am mai scris recent despre cele mai vehiculate astfel de „inginerii”, în speţă contracte de vânzare/cumpărare cu clauză viageră, înlocuirea la notar a adevăratului proprietar cu o clonă, documente „îmbătrânite” în laboratoare speciale, preluarea drepturilor litigioase ale unor proprietari fără posibilităţi materiale, identificarea unor imobile ai căror proprietari reali nu-şi mai pot exercita drepturile din diverse motive.
Mai departe, imobiliarele în cauză pot fi vândute unor terţi neimplicaţi, contra unor profituri substanţiale. Numai dosarul aruncat ieri pe piaţă de procurorii DIICOT le-a adus băieţilor deştepţi implicaţi beneficii de circa un milion de dolari. Primul! Transformarea ulterioară a împricinaţilor în oameni de afaceri onorabili sau politicieni care nici usturoi n-au mâncat devine floare la ureche. Multe dintre dosarele pe care procurorii şi-au bazat acuzaţiile făcute publice ieri au fost detaliate de-a lungul timpului de „Viaţa liberă”, începând cu terenul din Cuza 43 şi încheind cu imobilul din Morilor 130. Că nu s-a întâmplat mare lucru până în prezent e cumva de înţeles, pentru că o anchetă judiciară, cu strângerea probelor de rigoare, durează mai mult decât una jurnalistică.
Acum, procurorii au aruncat bomba (nici o legătură, nu-i aşa?, cu apropierea campaniei electorale!) La ce trebuie să ne aşteptăm în continuare? La o explozie în lanţ sau la o ascundere a gunoiului sub preş? Probabil şi la una, şi la alta... Însă, chiar dacă unele chestii vor fi date uitării în timp, important e că măcar o dată la patru ani mai aflăm şi noi, votanţii de rând, câte ceva. Şi avem astfel ocazia, când ne vine rândul să punem ştampila, să mai asanăm un pic din mocirla care ne înconjoară din ce în ce mai sufocant. Iar prezenţa la vot, mai ales pentru cei care în ultimele scrutinuri au absentat, este, în sine, un câştig. Fie şi numai pentru că înseamnă implicare, lucru de care cam ducem lipsă.
