Chiar trebuie să răspundă cineva!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ştiu ce veţi spune: este al doilea editorial consecutiv din ziar despre acelaşi subiect. Sigur, nu e vorba despre o temă pe care cei mai mulţi dintre noi să o considere esenţială, dar, din punctul meu de vedere, vorbeşte limpede despre incompetenţa actualei administraţii locale. Problema Inelului de Rocadă a fost deja tratată în nenumărate rânduri de noi, însă pare că nu e suficient. Nu e suficient pentru ca cineva să îşi asume răspunderea şi, implicit, să dea dovadă de demnitate demisionând. Ieri am încercat să aflăm cine a luat decizia transformării pentru câteva ore a intersecţiei circulare de la Ultimul Leu în sens giratoriu şi, spre ruşinea noastră, nu am aflat nimic. Ştiu, pare incredibil, dar nu am reuşit să aflăm. O secretomanie născută din nevoia de a-şi proteja unul altuia cocoaşa ne lasă, din nou, fără răspunsuri. Nu pe noi, jurnaliştii, ci pe noi, gălăţenii. S-a întâmplat, din păcate, de nenumărate ori în ultimii ani şi, probabil, tocmai de asta nimeni nu îşi asumă răspunderea. Ei ştiu foarte bine că furtuna mediatică va trece şi că cei care au decis îşi vor relua liniştiţi rolul de incapabili de la birourile diriguitoare din fruntea oraşului. Tocmai de asta nu se întâmplă nimic, pentru că nimeni niciodată nu a fost tras la răspundere (inclusiv de către organele de anchetă) pentru ceea ce a făcut sau nu a făcut.

Nu este posibil să dai peste cap tot traficul din oraş pentru câteva ore şi după aceea să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic. Că ai făcut un simplu experiment cu nervii şoferilor şi că, după ce ai constatat că nu a funcţionat, să pretinzi că totul este în ordine. Să pretinzi că cei care te-au angajat să ai grijă de buna funcţionare a lucrurilor în oraş nu merită nici măcar explicaţii.

Spuneam că nu am descoperit componenţa Comisiei de Siguranţa a Circulaţiei. Din nou, pare incredibil, dar vă garantez că am întrebat pe toţi cei care ne-ar fi putut oferi răspunsuri. Pur şi simplu nu au vrut să ne spună (deşi e o informaţie care ar fi trebuit să fie considerată publică). Pentru că ştiau bine ce urmează. Ok, acceptăm această provocare şi cerem, sper ca şi gălăţenii să fie în asentimentul meu, demisia tuturor celor care compun această comisie. Deşi pare puţin, să ştiţi că dacă am obţine-o ar fi o mare victorie. Ar însemna că responsabilitatea începe să fie atribuită în acest oraş. Nu e victoria finală, nu e nici măcar un moment ce ar trebui celebrat, ar fi doar un punct în care lucrurile ar intra pe făgaşul normalizării.

Şi să nu credeţi că, după o zi în care am fost privaţi de răspunsuri, ne vom da bătuţi. Recunoaştem, am fost învinşi pe jumătate, dar nu ne dăm bătuţi. Până la urmă, vom afla cine (cu nume, prenume, CNP etc) a luat decizia istorică de a transforma Inelul de Rocadă în sens giratoriu pentru câteva ore. Vom afla acest răspuns şi le vom cere să nu se mai ocupe de acest subiect. Le vom cere să ne lase în pace cu ideile lor creţe şi să se ocupe de altceva. De orice altceva.

Citit 1111 ori Ultima modificare Joi, 03 Mai 2012 17:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.