Dragă tanti,
Îţi scrie nepoţelul dumitale drag, Galaţi, şi astăzi, de ziua ta, îţi doresc să fii sănătoasă şi fericită, ceea ce tare îmi mai doresc şi mie. Au! cred că m-a muşcat o afurisită de căpuşă când m-am aşezat pe iarbă! Uf, slavă Domnului, nu era căpuşă, m-am înţepat în colţul unei doze de bere goală, boţită şi aruncată de-aiurea. Că de-astea am destule! Şi pet-uri goale berechet, de zici că-i vreo grevă perpetuă a gunoierilor, ori vreun protest al coşurilor de gunoi.
Revenind la ziua de azi, nu ştiu cum te distrezi tu, da’ ştiu că aici ar fi trei motive de sărbătoare: Ziua Independentei – 9 mai 1877, Ziua Victoriei - 9 mai 1945 şi Ziua Europei. Cum ar veni trei într-una. Sărbătoare o să ai şi la Galaţi, da’ nu chiar pentru tine, ci pentru politicienii înscrişi în alegerile locale care bat la uşă şi care, ca de obicei, or să-ţi organizeze marele eveniment pe principiul „Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe ei”. Apropo, să ştii că treaba asta plină de realism a spus-o poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu. Dacă îi întrebi pe medicii gălăţeni din spitalele tale şi pe cercetătorii şi profesorii din universităţi, sigur or să-ţi povestească multe despre el! Nu, pe cerşetorii de prin buricul capitalelor tale europene, nu-ţi bate capul să-i întrebi, că îţi răceşti gura degeaba.
Dragă tanti Europă, să ştii că, în ciuda vârstei dumitale, te ţii tare bine! Arăţi la fel de frumoasă ca pe vremea când te răpea şi înghesuia Zeus prin legendele Olimpului. Acu, săracu’ Zeus, vai de muntele lui, că numai turismul mai merge bine în toată Grecia aia crizată. Eu, nepoţelul tău, plin de gunoaie cum sunt, cu clădiri în ruină ca bubele pe faţă, plin de construcţii ilegale, de panouri publicitare care răsar peste noapte mai ceva decât ciupercile după ploaie, numai bine nu arăt. Las’ că au ce arăta pe bani fetele mele frumoase şi sexoase, care fac trotuarul pe la alţii.
De simţit, cum să-ţi zic, mă simt ca după Războiul de Independenţă. Sau dacă mă uit mai bine la gropile din străzi şi la trotuarele ciuruite, ca după al doilea război mondial. În spitale se moare cam la fel de mult, instrumentarul medical e ultimul răcnet al anilor ’50 şi prin cartierele mele, inclusiv alea din buricul târgului, gălăţenii o duc ca pe vremea războiului. Ori n-au apă potabilă deloc, ori le curge gata murdară, ca să nu se mai chinuiască ei s-o mânjească. Căldură, iarna, în case au sau n-au, după cum se descurcă fiecare.
Lumină pe străzi au dacă este, dacă n-au înseamnă că e o defecţiune care se va remedia. Cândva... De canalizare, mai bine nu mai spun, că mă umple jena. Şi nu mă refer la privata din fundul curţii, care e în continuare la mare modă în fiecare sat european, ci la duhoarea care te loveşte în nas de câte ori intri în vreun bloc mai vechi sau treci pe lângă o stradă desfăcută. Dar, în rest, mă simt bine. Uite, cică pensionarilor şi bugetarilor o să li se mărească pensiile şi salariile. Asta până în toamnă, când se termină cu alegerile. Ca să nu mă mai lungesc, eu, nepoţelul tău, Galaţi mă cheamă, dacă ai uitat, îţi urez: "La mulţi ani!". Eu, sincer, m-aş mulţumi mai degrabă cu „la mulţi bani” şi cu un primar cu minte. Care nu mă (mai) minte.
