Ca un proprietar responsabil de exemplar canin ce mă aflu, am constatat încă de anul trecut că, din motive misterioase, soluţia antipurici şi căpuşe cu care îmi dotam, la intervalele regulamentare, prietenul cu patru labe, nu mai făcea faţă situaţiei. Nu vă mai spun ce am încercat, nu toată lumea suportă povestirile de gen, un lucru e cert: mă luptam zi de zi cu insectele pofticioase de sânge. Până la urmă, am aflat misterul înmulţirii şi al rezistenţei macro a micilor insecte: nu se mai stropise vegetaţia cu soluţie contra dăunătorilor. În consecinţă, am înjurat şi eu, ca tot omul, Primăria şi Gospodărire Urbană şi am tratat animalul mai des. Mai mulţi bani, soluţie toxică în organismul câinelui, dar, cel puţin, nu aveam invazie de căpuşe la domiciliu.
În 2012, situaţia de repetă. Ar fi trebuit ca prin februarie, după ce s-a dus zăpada, să se stropească preventiv lizierele pădurilor, parcurile şi alte zone cu risc, dar lucrul ăsta, e destul de evident după sutele de oameni muşcaţi deja de căpuşe, nu s-a petrecut. Şi, cum era de aşteptat, imediat ce a dat căldura, lucru petrecut subit, că în ultimii ani nu mai avem, de fapt, decât două anotimpuri, căpuşele au trecut la atac. Practic, e dificil să mai mergi cu un copil în parc fără să te întorci acasă cu spaima în suflet. Despre animalele de companie nici nu mai vorbesc, dar, până la urmă, ele au pielea mai groasă, anticorpi mai mulţi şi nici nu riscă să dezvolte boala Lyme, precum oamenii.
În judeţ a fost amânată deja una dintre cele două serbări câmpeneşti ale bujorului. Pentru cealaltă, edilul din Târgu Bujor face preparative de stropire a pădurii. În Galaţi, avem semnale de la cititori că există parcuri impracticabile, unde, în iarba înaltă, necosită la timp, şi prin pălămida care a crescut cât casa acolo unde ar fi trebuit să fie doar gazon neted, copii şi adulţi au fost deja atacaţi de insectele cu pricina. Şi atunci, fără să vreau să fiu cârcotaşă, stau şi eu şi mă întreb, ca un cetăţean bun platnic ce sunt, de ce Dumnezeu mai plătim taxă de habitat?
Dacă oricum habitatul nostru este ocupat abuziv de câini vagabonzi, cerşetori, boschetari, drogaţi şi, iată, chiar de nişte insecte? Fără să vreau să pun semnul egal între oameni şi animale, fără să mă lansez în teorii filosofice despre cine are mai mult drept la viaţă, mi se pare strigător la cer că, în 2012, ne pun la colţ şi ne ţin în casă nişte căpuşe. Spun specialiştii că erau şi în alţi ani. Or fi fost. Spun că, de fapt, teama cetăţenilor este o isterie, pur şi simplu. Bine, domnule, om exagera şi noi, nu zic nu. Deşi, personal, am fost deja operată din cauza unei căpuşe, nu mai vreau să trăiesc experienţa.
Dar, dincolo de orice asemenea consideraţii, un lucru este cert: invazia aceasta putea fi evitată. Era suficient ca pe acolo prin Primărie sau pe la Gospodărire Urbană sau pe la Protecţia Plantelor sau pe cine ştie unde ar mai fi specialişti în măsură să dispună asta, oamenii aleşi sau puşi să conducă şi-ar fi făcut datoria, în loc să ia doar salariul, pe spinarea noastră. Căpuşele, se vede însă treaba, au intrat mai adânc decât s-ar crede, la prima vedere.
