Avem un oraş murdar. Nu mai e o surpriză pentru nimeni. Praful acoperă, gros, fiecare stradă, fiecare alee, fiecare bucăţică de trotuar. Nu poţi merge pe stradă cu un copil şi să-i dai să mănânce un covrig, pentru că, dacă Doamne fereşte îl scapă din mână, nu mai poţi face cum făcea bunica pe vremuri, să-l ştergi puţin şi să i-l dai înapoi. Nu-ţi mai dă mâna. E atâta mizerie peste tot încât nici nu-ţi mai permiţi să-ţi imaginezi ce infecţii ar putea face copilul dacă, învăţând să meargă, cade şi se sprijină în palme. Nici măcar vechea regulă cu spălatul trotuarului din faţa sediului de către fiecare instituţie sau firmă nu se mai păstrează. Deşi sunt convinsă că, aşa cum scrie la lege că, iarna, trebuie să dăm zăpada, tot aşa o fi scriind şi că, vara, e musai să dăm cu furtunul. Dar nimeni nu se mai sinchiseşte de lege.
De ani de zile, ne dorim ca măturătorii să măture noaptea, nu dimineaţa, când noi, proaspăt duşaţi şi îmbrăcaţi curat - cel puţin în principiu - ne începem o nouă zi de muncă. De ani de zile ne dorim ca aspiratoarele de praf pentru străzi chiar să-l aspire, nu să-l spulbere. De ani de zile vrem să nu mai avem trotuare ciobite, trotuare contorsionate, trotuare cu gropi şi bălţi sau, pur şi simplu, lipsă. De câţi ani? Păi, simplu, de vreo 20. Galaţiul, să fim serioşi, de atunci n-a avut primar. Adică, a avut nişte persoane investite cu încrederea cetăţenilor şi cu puterea să facă, dacă nu revoluţii arhitectonice, dacă nu curăţenie printre băieţii deştepţi, cu trese pe umăr, deţinători de maxitaxi care operează la negru, dacă nu disciplină în construcţiile mai mult sau mai puţin permanente, atunci măcar curăţenie. Dar, de făcut, n-a făcut nimeni nimic. Sau, de fapt, greşesc. Nişte lucruri s-au făcut. Avem nişte borduri mai proaste decât cele din granit care, nu se ştie, cel puţin oficial, cum, au ajuns pe nişte străzi italiene. Avem nişte palmieri în ghivece acolo unde, înainte, aveam trandafiri care înfloreau câteva luni bune pe an - personal, n-am înţeles de ce trandafirii nu puteau coexista cu palmierii, poate-mi explică şi mie vreun expert peisagist. Avem nişte bănci de lemn - frumoase şi elegante, nimic de zis - cărora nimeni nu se oboseşte să le schimbe stinghiile rupte şi să le mai dea un lac, măcar o dată pe sezon. Avem nişte coşuri de gunoi de plastic urâte, incomode, că nu prea încape nimic pe deschizătura lor şi cărora golanii le dau, periodic, foc. Unde mai pui că sunt şi amplasate în locuri bizare - cum ar fi marginea scuarului din interiorul străzii Brăilei, pe la Trei Star - să fim serioşi, cine aruncă, din maşină, gunoiul în coşurile alea? Şi cine, cum, le goleşte?
Nimic din ce s-a făcut în oraşul ăsta nu a fost făcut cu cap. Şi cu drag. Gospodăreşte. Aşa cum face omul lucrurile în casa lui. Nu zic, s-au făcut măcar lucrările ISPA. Deşi, la cum se transformă în gheizer la fiecare ploaie canalizarea de la IVAS, e clar că lucrurile nu sunt chiar roz nici pe dedesubt. Cât priveşte ce se vede pe deasupra, repet, obsesiv. Trăim într-o mizerie crasă. Noroc de ploile din ultimele zile, că ne-au mai spălat puţin.
