Executat silit pentru propriul copil

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Legislaţia românească este, în ultime vreme, un lung prilej de controverse. Toată lumea are ceva de spus, de adăugat sau de contracarat, fie că vorbim despre analişti politici, economişti, politicieni, jurnalişti sau despre simpli cetăţeni. Ultima "modă" - obsedantă - este analiza milimetrică pe legile care privesc alegerile locale sau referendumul. Asta cu toate că există o mulţime de alte lacune legislative, care afectează grav bunul mers al societăţii, dar pe care nimeni nu le observă. Sau se face că nu le observă. Spre exemplu, nimeni nu vorbeşte despre o schimbare a legislaţiei în ceea ce priveşte familia sau situaţia copiilor din România. Recent, am asistat la executarea silită a unui gălăţean aflat în pragul disperării, pe fondul unei situaţii absurde. Nu este un exemplu obişnuit de poprire pe bunurile unui om care nu şi-a plătit ratele la bancă. Nu. Omul a fost executat silit, cu executor, poliţie şi tot tacâmul pentru - n-o să credeţi! - un copil. Sună ciudat, dar este purul adevăr. Miza executării este un copil de nouă ani. Cazul este destul de complicat. Mama avea o decizie dată de instanţă prin care minora îi era încredinţată. Însă de la acea decizie şi până în prezent s-au schimbat foarte multe lucruri. De menţionat este faptul că fata se afla în îngrijirea tatălui de mai bine de un an, fără ca acesta să aibă un act în acest sens, după ce a fost pus în situaţia de a-şi lua copilul de la secţia de poliţie sau să a-l lăsa pe mâna celor de la Protecţia Copilului. Bărbatul a preluat copilul imediat ce mama lui, custodele legal, fusese internată la spitalul de psihiatrie. Şocant, femeia îşi dăduse foc în propria casă şi a fost găsită în flăcări chiar de copilul ei, pe atunci în vârstă de cinci anişori. Absurdul merge mai departe. Instanţa de judecată, în recurs, a stabilit executarea silită, în ciuda conjuncturii menţionate. Legea tratează acest copil (şi oare câţi mai sunt în aceeaşi situaţie?) ca pe un obiect oarecare. Juridic, părerea copilului contează doar după vârsta de 10 ani. Până atunci, el este o simplă "minge" care poate fi pasată - oricum, oricând - între părinţi. Plecând de la acest caz, îmi vin în minte multe întrebări privind legile care guvernează această ţară pe partea de protecţie a intereselor minorului. Categoric, avem de-a face cu prea mult arbitrar şi cu prea puţin discernământ. La urma-urmelor, de ce un copil de nouă ani nu ar putea să fie chestionat cu privire la viitorul lui? Şi aici revine obsesiva hibă din legislaţie. Când vrei să adopţi un copil eşti supus la nenumărate teste şi treci prin zeci de birouri pentru a sta de vorbă cu psihologi şi asistenţi sociali. Dar, când dai viaţă unui copil, nimeni nu se întreabă care îţi este, ca părinte, starea psihică? Şi aşa se ajunge la drame, în care copiii sunt fie maltrataţi, fie omorâţi chiar de cei care le-au dat viaţă. În tot acest timp, cei care conduc ţara au o singură preocupare: să modifice modificarea modificărilor legilor electorale. Restul? Poate altă dată, înainte de viitoarele alegeri.

Citit 1103 ori Ultima modificare Marți, 14 August 2012 20:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.