Inevitabil, au venit ploile peste noi. Vremea s-a răcit conştiincios, aşa cum anunţaseră meteorologii, gradele Celsius s-au aliniat la valorile normale pentru sfârşit de septembrie, iar apa revărsată din cer a pornit să ude pământul uscat de secetă, dându-ne speranţe că măcar la anul vom avea nişte recolte mai de Doamne ajută. Şi dacă pentru fermieri ploaia asta e binevenită, dacă vinul nou, deja pus în butoaie - şi care a şi omorât, numai la Galaţi, trei oameni - are acum timp să se maturizeze în tihnă, pentru orăşeni ploile sunt un calvar.
Nu numai fiindcă traficul, şi-aşa greoi, devine de nesuportat, toată lumea mişcându-se şi mai greu din cauza reducerii vizibilităţii, dar şi pentru că şantierele de tot felul deschise prin tot oraşul se transformă în izvoare de noroi mai productive decât vulcanii noroioşi de la Buzău, iar gropile din caldarâm devin adevărate capcane ale morţii. Acoperite de apă, n-ai cum să ştii cât sunt de adânci, iar dacă mai este şi noapte, atunci să te ţii distracţie! Stricarea definitivă a pivoţilor e răul cel mai mic, dar poţi oricând să pierzi controlul maşinii şi să intri în gard, în stâlp sau în orice alt obstacol de pe marginea drumului, inclusiv într-o altă maşină.
La Bucureşti, o simplă ploaie a închis Pasajul Unirii, transformând circulaţia într-un coşmar. La Galaţi nu avem pasaj rutier, ci doar unul pietonal, care şi el se umple de apă la fiecare ploaie, fiindcă nimeni nu a mai investit un leu în el şi nici nu a reuşit să-i redea destinaţia firească, de pasaj funcţional pentru o zonă fără trecere de pietoni. La Sibiu, de exemplu, un pasaj similar funcţionează perfect, are spaţii de afişaj pe pereţi şi afişe proaspete în interior, cu lumini şi tot ce trebuie, e curat, bine întreţinut şi nu se inundă. Deci, se poate. Dacă se vrea şi se depune ceva efort. În Galaţi, însă, cel puţin până acum, nu s-a vrut. Orice administraţie cu scaun la cap ar fi desfiinţat trecerea de pietoni din apropierea pasajului, lăsând circulaţia maşinilor pe deasupra şi mutând-o pe cea a pietonilor pe dedesubt. Pentru asta, însă, ar fi fost nevoie de o transformare a scărilor, care să aibă, pe o fâşie, rampă de acces pentru persoane cu handicap şi un unghi de înclinaţie mai mic. Să te adaptezi e însă greu, e mult mai uşor să încremeneşti în soluţii vechi de peste trei decenii. Şi să te inunzi la fiecare ploaie, exact cum se întâmplă în continuare, aproape mereu, cu Valea oraşului şi cu majoritatea intersecţiilor de străzi, mai mici sau mai mari, dar aflate pe teren plan. Ni s-a tot promis că, după finalizarea lucrărilor ISPA, nu vom mai avea străzi inundate. Corectaţi-mă, dacă greşesc, dar eu n-am deloc impresia că avem canalizări mai performante, dacă, după o oră, două de ploaie, apa rămâne pe caldarâm în loc să se scurgă în canalizări. Ori că sunt gurile de scurgere prea sus, nefiind îngropate un pic în asfalt, cum ar trebui, ori că, pur şi simplu, sistemul de canalizare nu face faţă, cert este că, la fiecare ploaie, străzile Galaţiului se transformă în canale. Iar canalele ascund pericole la fiecare pas. În aşteptarea găsirii unei soluţii permanente, nu-mi rămâne decât să-l parafrazez pe Nichita Stănescu şi a lui "Emoţie de toamnă", în speranţa că mă aude cineva: dacă nu ne umpleţi gropile, măcar acoperiţi-le cu ceva!
