Trăgeam nădejde, la aproape 20 de ani de la Revoluţie, că vom fi învăţat, dacă nu cum să facem să ne fie mai bine, măcar ce să facem ca să nu ne fie mai rău.
Nu credeam că voi ajunge prea curând să mai aud noţiunile de „economie”, „reducerea consumului”, „limitarea iluminatului public”. Aceia dintre noi care au trăit suficient de mult timp înainte de 1989 ştiu ce vreau să spun.
Pentru ceilalţi, mai tineri şi foarte tineri, câteva lămuriri. În epoca de aur, de tristă amintire, ceauşistă etc, mai precis de prin anii ’80 până la Revoluţie, în numele economiei pe care tot poporul trebuia să o facă – nu şi potentaţii vremii, desigur – ca să îşi plătească România datoria externă, se întrerupea zilnic furnizarea de curent electric, apartamentele şi instituţiile se încălzeau cu zgârcenie, caloriferele fiind abia dezmorţite, în cel mai bun caz, sau complet reci, în foarte multe oraşe mari din ţară. Despre penuria de hrană, inutil să mai amintim.
Ei bine, după ce, timp de două decenii, am răsuflat uşuraţi că nu mai tremurăm de frig acasă sau, dacă o facem, avem facturi mai mici, am aprins câte lumini am vrut şi am plătit pentru asta, după ce vreo câţiva ani buni toate cartierele Galaţiului au fost răscolite de cratere, pentru instalarea stâlpilor de iluminat pe peluze, în sfârşit, când tocmai ne bucuram şi noi că Galaţiul e iluminat cum trebuie, primarul de informează că avem de făcut economii.
Că o să ne stingă luminile pe stradă mai devreme sau o să ni le aprindă mai târziu, că sâmbăta şi duminica şcolile vor fi încălzite la minimum, tot în numele economiei.
Stupefiaţi, ne întrebăm ce urmează. Accesul la mâncarea din supermarketuri nu poate să ni-l interzică nimeni, doar mărimea bugetului nostru punând limite în acest caz. De frica asta am scăpat.
Nici program de doar două ore la TV nu prea cred c-o să mai avem, chiar dacă rămânem la mila televiziunii publice, fiindcă şi asta lucrează, zice-se, în regim concurenţial. Amatorii de seriale şi filme cu karate pot, în consecinţă, să stea liniştiţi. Regulile economiei de piaţă spun că, dacă există clienţi dispuşi să plătească, vor şi firme care să aducă marfa şi serviciile pe tejghea.
De redus, se vor reduce, s-a anunţat, cheltuielile bugetare. Şi, cum nu prea se poate reduce numărul de poliţişti, de medici, de educatori – că şi aşa sunt prea puţini – se umblă la numărul de funcţionari din administraţie şi la cheltuielile privind serviciile publice.
Acum, cu funcţionarii, primarul nu poate să exagereze: cineva trebuie să încaseze taxele, să dea (şi să încaseze) amenzile, nu? În consecinţă, se atacă iluminatul stradal şi căldura din şcoli.
Într-o curgere firească, efectele nu se vor lăsa aşteptate: întunericul de prin boscheţii cartierelor va încuraja infracţionalitatea, deci va fi nevoie de mai mulţi poliţişti, iar şcolile îngheţate (să-mi spună mie cineva că nişte pereţi reci sâmbăta şi duminica se vor încălzi subit luni dimineaţă!) vor îmbolnăvii copiii, care vor avea nevoie de mai multe medicamente şi vizite la doctor.
Şi vom economisi, crizându-ne pe întuneric şi în frig, de-or să ne meargă fulgii!
