Fenomenul Serghei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Presiunea pusă de la începutul acestui an pe poliţie este uriaşă. Şi nu neapărat datorită apariţiei cazurilor precum crima de la Braşov sau  scandalul din mall-ul bucureştean. Scandaluri în mall au mai fost, crime la case de schimb valutar s-au întâmplat şi la Galaţi şi în alte localităţi ale ţării.

Dacă citeşti cu atenţie bilanţurile făcute de poliţie sau de parchet îţi dai seama că infracţionalitatea are trecut serios şi nu se încurcă nici cu viitorul. Aşa că cetăţeanul român nu se poate lăuda că este mai apărat decât cel din Italia, de exemplu.

Ca să fim cât mai în actualitate cu aprecierile şi să comparăm cu un loc unde românii s-au impus vizibil pe piaţa încălcării legilor. Şi dacă acum se întorc acasă experimentaţi în domeniu, ar trebui să fim pregătiţi…

Problema capitală însă cu care se confruntă poliţia noastră, şi nu doar din 2009, este cea din interiorul propriului său sistem.  A ieşit acum, precum untdelemnul la iveală, din cauze colaterale, cum ar fi jaful armat menţionat sau disputele dintre o firmă de pază şi un grup cunoscut drept infracţional.

Încă din anii 90, nu ştiu dacă cineva îşi mai aminteşte, a existat un reprezentant al forţelor de ordine, generalul Pitulescu, care a scris o carte prin care atrăgea atenţia asupra structurilor infracţionale din chiar rândurile instituţiilor abilitate să combată şi să amendeze fenomenul. Cartea a trecut mai curând neobservată, cu toate că în ea se află date care ar pune pe gânduri toată mass-media ce descoperă astăzi clanuri şi structuri mafiote prin cartiere, prin partide sau prin administraţii locale.

Nu e nimic uimitor în scandalul permiselor de conducere luate pe sub mână sau în faptul că anumiţi infractori nu s-au întors la puşcărie, după ce au ieşit să-şi controleze temperatura în libertate. După cum nu e întâmplător că un urmărit general apare pe site-ul respectiv al poliţiei şi altul nu.

Încrengăturile de relaţii, afaceri şi interese sunt deja bine structurate de multă vreme, puse la punct, sistematizate pe grade şi localităţi. Cine crede altceva să încerce să afle în câte afaceri cu permise auto, cu taxiuri, cu cazinouri sau cu case de schimb sunt implicaţi poliţişti, membri ai familiilor acestora, prieteni sau parteneri de table.

Buba mare şi malignă este în interiorul acestui sistem, şi se coace de ani buni, cu sprijinul neprecupeţit al multor politicieni care au făcut urechea toacă numai pentru a se bucura de sprijin când au avut nevoie.

De ce doar anumiţi procurori anchetează anumite cazuri, de ce la un anume tip de infracţiune ştii exact care e avocatul care vine să-i apere pe inculpaţi, sau la unele secţii de poliţie se ştie clar cine trebuie contactat ca o plângere să fie uitată? Unde sunt rezultatele cercetărilor asupra actelor ilegale petrecute în ultima campanie electorală? Ce sancţiuni dă un poliţist unui judecător care face un accident, e drept mărunt?

Vă spun eu: ridică două carnete ale unor simpli cetăţeni loviţi de maşina judecătorului şi pe acesta îl amendează cu o sumă modică. Şi exemplele pot curge cu duiumul. Dar presa nu are cum să producă dovezi valabile în instanţă şi nici nu e abilitată să facă ordine într-un sistem în care Serghei cel cu două cetăţenii şi cu muşchi de luptător tinde să devină vinovatul public numărul unu.

Nu vi se pare ciudat că, peste noapte, s-a descoperit un adevărat aflux de moldoveni luptători şi infractori, eventual şi poliţişti, gen Tolea, Serghei Gorbunov şi Serghei Gribenco, personaj cu pregătire contrainformativă specializat în crimă organizată de talie internaţională?

Fenomenul Serghei tinde să rivalizeze, ca notorietate, cu fenomenul romilor din Italia. Există demult, dar nu explică întreaga dimensiune a dezastrului.

Fisura, aşa cum am mai spus şi cum simte toată lumea, e în sistem. De la poliţie la magistraţi, politica s-a insinuat nociv şi duplicitar în tot ce înseamnă lege şi respectarea ei. Efectele încep să se vadă.

Şi sintagma „nimeni nu e mai presus de lege” se răzbună. Deocamdată numai pe noi, cetăţenii.

Citit 1007 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.