Limba de noroi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vechiul „limbaj de lemn” al oficialilor şi slujitorilor comunişti a fost înlocuit cu succes, de ani buni, cu un limbaj nou, de plastic, tras în ţiplă europeană: „să facem totul” a fost înlocuit cu „să implementăm programe europene” cu „nu ne dă voie sinergia lucrurilor”. Dincolo de limbajul scrobit al oficialilor comunişti înţelegeai măcar ceva: că ei susţineau că este foarte bine şi că suntem mai tari decât americanii.

Noul limbaj oficial însă este superb: nu se înţelege nimic, dar sună bine! Totul este ca oficialul care vorbeşte să aibă cravată! Asta înseamnă că „oficial ne merge bine”… Căci, dacă ai cravată şi zâmbeşti european, e clar unde baţi: spre UE, de la care va veni, nu-i aşa, şi salvarea noastră.

Uite, ştirea că UE nu ne ajută cu bani, adică nu ne dă de pomană (că e şi dumneaei, săraca, în criză!), dar că ne lasă să-i accesăm, dacă om şti cum, programele de finanţare, este un fel de „nu ne dau peşte, ne dau undiţă”. Că ajutoare se dau numai unui sat african plin de muşte, noi am putea doar să facem un împrumut extern.

Grijulii, însă guvernanţii noştri cu voci plăcute nu vor să ne mai îndatoreze. „E de bine”, îşi spune pensionarul care plăteşte dările tăind de la coşniţă fără să se împrumute! Dar guvernanţii ar putea gândi altfel: dacă România se va împrumuta, va trebui să-şi supună organismele unor controale externe şi cine ştie ce naiba ar putea găsi?! Am putea afla, de pildă, cine ne conduce de fapt.

Căci băieţii pe care noi i-am ales (sau i-au ales vecinii noştri) au cheltuit evident enorm în campaniile electorale şi acum trebuie să restituie „ceva” băieţilor din umbră: ori să le dea informaţii confidenţiale, ca să ajungă primii la butoiul cu miere, ori să le asigure protecţia ca să nu fie prinşi cu mâna-n butoi.

Până mai ieri, cu atâtea vorbe frumoase şi explicaţii docte că ne-ar fi lovit Dumnnezeu în economie, n-am înecat-o noi,  nu realizam că mai peste tot la noi guvernează de fapt clanurile, nici măcar cele de mafioţi, ci ălea de băieţi fără carte, dar cu parte, care au judecătorii „lor” corupţi sau înfricoşaţi, poliţiştii „lor” „negri” etc., de toate până la menestreli de presă.

Ei, băieţii ăştia de jos, cu biografii vijelioase şi teşchereaua plină, devin modele demne de urmat. Şi impregnează modelul lor şi politicienilor şi oficialilor, care au început, de la preşedinte la consilier, să vorbească în argou sau chiar licenţios pe la conferinţe de presă şi în declaraţii publice.

Acest model de limbaj este mai uşor de înţeles şi pentru că, după atâta lemn şi plastic, sătui să nu înţelegem nimic, ne simţim bine cu noul limbaj public, limba de noroi. Un oficial care nu are răspunsul aşteptat măcar parează, iar vorbele lui în băşcălie îl scot din corzi.

Când nu ştiu ce potentat naţional îi invita pe cârcotaşi să-i numere ouăle, CNA nu a avut cum să amendeze pe cineva: era vorba despre un politician care chiar avea o fermă de galinacee... Şi uite că fac şi eu acum acelaşi plescăit noroios, invocând gluma proastă respectivă, de-acum atât de clasică încât nici nu mai pare licenţioasă. Să ne gândim însă că acest limbaj este eficace!

Oricât l-ar înjura cineva pe Mircea Badea, el spune exact ceea ce limba de plastic nu dă voie altora să spună. Exasperaţi de promisiuni goale, de fraze rotunjite, elegante, pe fondul şandramalei care i se prăbuşeşte în spate, românul trage spre cine vorbeşte mai pe limba lui. Şi care-i spune  chiar ce-şi spune el însuşi.

Dar e altceva dacă le aude de la altul şi, nu-i aşa, „dacă-i la televizor, e adevărat”! Şi măcar înţelege ce se spune!

Citit 825 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.