E plină România de iresponsabili, iar Galaţiul nu face excepţie. Şi ştiu că probabil am să mi-i ridic pe mulţi în cap, dar mă lovesc zi de zi de atâtea exemple, încât îmi vine din ce în ce mai greu să cred că vor izbândi ceilalţi, oamenii cu scaun la cap, serioşi, puşi pe treabă şi oneşti, aşa puţini câţi vor fi rămas ei pe aici. De la gunoieri până la şeful statului, de la vânzătorii din piaţă până la medicii de pe ambulanţă, de la ultimul paznic de instituţie publică până la prefect, ar trebui, cu toţii, să fim un pic mai responsabili. Să ne gândim că orice scăpare din munca noastră va determina o reacţie în lanţ, în urma căreia alţii vor suferi. Şi fiindcă exemplele fac mai mult decât o mie de cuvinte, îmi vin în minte două, recente.
Deunăzi, stropind iarba proaspăt cosită de pe scuarul din mijlocul străzii Brăilei - că ăla, domnilor peisagişti plătiţi din banul public, numai gazon nu se cheamă -, un angajat al SC Gospodărire Urbană s-a oprit pentru un moment din treabă ca să răspundă la telefonul mobil. N-a pus furtunul în iarbă, măcar să se ducă apa în pământ pe durata convorbirii, cu toate că, evident, şi asta tot risipă s-ar fi chemat, ci a vorbit liniştit, ţinând telefonul într-o mână şi furtunul în cealaltă, într-un echilibru precar. Rezultatul? Jetul de apă a luat-o la sănătoasa, ieşind din scuar şi aterizând, cu toată forţa, pe capota unei maşini care aştepta la semafor, regulamentar. Şi care, din nefericire pentru şofer, mai avea şi geamul portierei deschis. A urmat un potop de injurii din ambele părţi, un blocaj în trafic, nervi de dimineaţă. Iar iarba nu a fost udată mai cu spor, asta e clar.
Despre preoţi beţi pe la evenimente, mai ales după ce gustă bine din vinul destinat pomenilor, am mai auzit. Dar să fii atât de beat încât să cununi, din greşeală, naşul cu fina, sub privirile indignate ale părinţilor şi ale întregii asistenţe, asta mai rar! Ei bine, s-a întâmplat recent, într-o biserică de centru din Galaţi. Pentru părinţelul în cauză, care, înţeleg eu, îi ţinea de fapt locul titularului, ocupat cu alte oficieri, n-o fi prea mare baiul, dar eu, să fi fost mireasa căreia i s-a compromis pe viaţă un moment unic, de mare sensibilitate şi profundă emoţie, n-aş fi fost prea fericită. Unde mai pui că şi taxa de cununie nu-i de ici, de colo, fie vorba între noi, deci serviciul cu pricina, deşi religios, a devenit din păcate, de multă vreme, o simplă prestare, nici aceea făcută cum trebuie. Şi aşa, în loc să se zică "serios ca popa în biserică" se va spune în curând "beat ca popa în biserică".
Nu a fost un capăt de ţară, veţi spune. Nici grădinarul neatent n-a provocat vreun accident de circulaţie, nici cununia pervertită de preotul vesel peste măsură nu-i vreo tragedie. Poate nu. Dar ambele sunt doar vârfuri de aisberg ale unei lipse de responsabilitate care ne roade, încet, dar sigur, de la rădăcină. Adică acolo unde mai aveam ceva sevă, că la cap, se vede clar, treaba s-a împuţit demult.
