Punct şi de la capăt

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am întâlnit un om fericit, care a aruncat o viaţă pe apa sâmbetei şi a plecat în lume să caute altă viaţă. Viaţa lui. Şi a găsit-o.

Omul, un neamţ, a aruncat pe apa sâmbetei o viaţă după care mulţi s-ar fi aruncat ca s-o recupereze. Chiar şi cei care nu ştiu să înoate. Germania, afacere în industria muzicală, discuri de aur, viitor de aur. Le-a aruncat şi nu s-a uitat înapoi. Avea 30 de ani şi se simţea nefericit. (V-a pufnit râsul, pare-mi-se.) Ei bine, a venit în România. Auzise de Transilvania de la tatăl său, care făcea voluntariat de câţiva ani în ţara noastră, şi şi-a spus: "Transilvania să fie!". Şi încă este. Neamţului i-a căzut cu tronc un cătun săsesc care nu există pe hartă - o mână de case aruncate într-o vale - şi acolo a rămas. A cumpărat o casă şi s-a apucat de gătit. A aruncat kilograme de supă cremă până să-i iasă nectarul de morcovi pe care acum îl serveşte la felul întâi. Apoi a mai cumpărat câteva case şi s-a apucat de turism. Nu a clădit vreo pensiune care să tulbure fluidul peisaj montan, a lăsat totul aşa cum era. Poate doar nişte mobilă să fi adus. Mobilă şi siestă. Ceasurile de odihnă de după prânz sunt printre puţinele obiceiuri pe care neamţul le-a păstrat din viaţa veche. Siesta este sfântă. S-au convins şi cei de la Sanepid, când au venit în control într-o după-amiază. Astăzi, neamţul găteşte pentru turiştii lui, le vorbeşte despre bucate şi despre vinuri şi îşi face siesta. Şi este fericit.

Desigur, aud, calea spre fericire - indiferent ce înseamnă "fericire" pentru fiecare dintre noi - pare o alee într-o grădină de trandafiri, atunci când ai toate resursele la dispoziţie; când nu le ai, calea seamănă mai degrabă cu un drum forestier străbătut noaptea, cu o lanternă ale cărei baterii sunt pe sfârşite.

Şi, totuşi, sunt oameni care apucă pe acest drum. Roxana Ginghină, tânăra creatoare de accesorii a cărei poveste este prezentată în ziarul de astăzi, a pornit la drum fără cine ştie ce resurse. A început prin a le crea podoabe cunoscuţilor. Acum, podoabele se numesc produse, iar cunoscuţii se numesc clienţi. Şi, deşi este încă la început, Roxana gândeşte pozitiv. "Dacă eşti suficient de insistent, până la urmă te descurci", spune ea. Pare o filosofie sănătoasă chiar şi numai pentru achiziţia de materie primă.

Şi dacă neamţul de mai sus poate fi un exemplu de bună guvernare a resurselor întru deplina trăire a vieţii, Roxana Ginghină poate fi exemplul de bună guvernare a vieţii în deplina lipsă a resurselor. Căci, da, această lipsă poate fi paralizantă, mai paralizantă chiar decât frica de necunoscut sau groaza de eşec. Dar, dacă eşti pregătit să-ţi arunci viaţa pe apa sâmbetei ca să începi una nouă şi "dacă eşti suficient de insistent", aşa cum spune Roxana, "până la urmă te descurci".

Citit 1403 ori Ultima modificare Duminică, 21 Octombrie 2012 19:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.