Pe principiul că ar trebui să ne temem când politicienii vor să „eficientizeze” administraţia publică, nu putem face abstracţie de pericolul ca regionalizarea să se transforme într-o reglare naţională de conturi, o împărţire a „teritoriilor” şi a zonelor de influenţă între potentaţii zilei. Ar fi, pe undeva, pe linia istoriei recente. Prăbuşirea regimului comunist nu a adus în fruntea ţării nici lideri neapărat mai înţelepţi, mai cinstiţi sau mai altruişti. Democraţia a fost trâmbiţată pe toate drumurile, dar nici un ideal, oricât de nobil, nu a dus vreodată la dispariţia impostorilor sau profitorilor. Şi, din păcate pentru noi, după jumătate de secol de alienare colectivă, societatea şi-a pierdut capacitatea de a se apăra în faţa atacurilor din interior. Un organism debilizat de boală se umple de buboaie, România debilizată de comunism s-a umplut de „baroni” locali. Aceştia au cumpărat, au trădat, au „privatizat”, au acaparat filiale, partide pentru ca în final, în numele poporului şi al democraţiei să-şi însuşească străzi, cartiere, oraşe şi judeţe cu totul. Termenul de „baron” şi-a depăşit conotaţia peiorativă, cei vizaţi au început chiar să se simtă măguliţi de o asemenea titulatură şi au început, sfidători şi irefutabili, să trateze statul ca pe propria moşie.
A devenit, astăzi, firesc ca „baronii” să dicteze cine ajunge sau nu pe locurile eligibile în alegeri, ca „baronii” să impună miniştri, să împartă bani plebei din comunele prăfuite. Democraţia noastră originală s-a transformat într-un fel de neo-feudalism, iar „regionalizarea” este alibiul perfect pentru aceşti potentaţi pentru a încerca să depăşească teritorial graniţele judeţului care i-a consacrat, de a-şi adjudeca mici „voievodate”, „landuri”, „provincii” sau cum vreţi să le mai spuneţi, de a acapara, în final, mai multă putere. „Baronul” de Teleorman, Liviu Dragnea, din postula de ministrul al Administraţiei, a schiţat deja viitoarea întindere a „domeniilor” regionale. Excelenţa S.A. vorbeşte de „consultări” cu mediile academice, sociale, ong-uri, dar în fapt, fixarea „capitalelor” de scaun ţine de disputele dintre condotierii politici şi capacitatea lor de a ţine cu dinţii de ciolanul noilor structuri administrative.
În Regiunea de Sud Est, din care face parte şi Galaţiul, Oprişan cel Mare se răfuieşte cu Mazăre cel Viteaz, chit că Bunea cel Cumplit se vede deja stăpânitor a peste toată ţara Dunării de Jos şi de la curbura Buzăului până la Marea cea mare. Am auzit şi pe la noi pe unii care chiar îi invidiază pe vecini, că unde nu ne-am procopsit şi noi, la Galaţi, cu nişte „baroni” mai bătăioşi, că ăia care îi avem, de-alde Nica, Dobre, Toader sau Durbacă s-au cam lăsat pe tânjală şi nu mai au vână să-i ţină pe ceilalţi la respect! Ei bine, staţi liniştiţi, pentru că, mai nou, cică o să fie câte un scaun regional pe fiecare judeţ, după aplecarea spre cultură, economie sau administraţie a fiecăruia. Aşa stând lucrurile, întrebarea e ce „domnie” o să avem aici, la Galaţi, că pe economie ne-am subţiat rău, administraţia dă în gropi, nici agenţie de voiaj nu mai avem, iar în cultură am ajuns cu muzeele în stradă. În rest, vorba aia, totul merge bine, iar „baronii” noştri de nimic nu au a se plânge.
