Violenţa naşte violenţă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La ora la care scriu aceste rânduri, colegii elevului de clasa a IX-a din Târgovişte, înjunghiat mortal în timp ce mergea spre liceu, îşi iau rămas bun de la el, trăgând în acelaşi timp un semnal de alarmă vizavi de violenţa care domină societatea românească. Veţi spune poate că Târgovişte e departe şi că nu ne interesează pe noi tragedia de acolo. Realitatea este însă că violenţa reprezintă o problemă care ar trebui să ne preocupe pe toţi, mai ales că nici Galaţiul nu este la adăpost, fiind mereu pe locuri fruntaşe la acest capitol.

Săptămânal sunt două-trei cazuri de înjunghieri, mai mult sau mai puţin grave, ale căror victime ajung la Urgenţe, dar de foarte multe ori nu depun plângeri la Poliţie. Amploarea fenomenului este cunoscută, dar poate nu suficient conştientizată şi, de regulă, ne dăm seama cât de gravă este situaţia abia când este prea târziu pentru cineva drag. Să fim cât se poate de sinceri cu noi înşine, impulsurile violente există în fiecare dintre noi, încă din fragedă pruncie. Şi, dacă la câţiva anişori bătaia copiilor noştri pentru vreo jucărie poate să pară simpatică, orice psiholog care se respectă v-ar putea spune că nu e normal să o trecem cu vederea. La fel cum nu ar trebui să trecem cu vederea faptul că celui mic îi place să chinuiască animalele, semn clar de cruzime care, mai târziu, se poate transforma în impuls criminal.

La şapte ani, copiii de clasa 0 se îmbrâncesc şi pot foarte uşor cădea cu capul de pupitru, iar consecinţele pot fi dezastruoase. Pe lângă rănirea în sine, ei învaţă că e în regulă să te baţi, atâta timp cât eşti cel mai tare şi te impui. Este normal să încurajăm copilul să se apere, dar trebuie să ştie care sunt limitele acceptabile şi e de datoria noastră să veghem la respectarea lor. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, tânărul de 18 ani care l-a înjunghiat mortal pe elevul de 15 nu s-a apucat, din senin, să dea cu cuţitul în stânga şi în dreapta. Mai mult ca sigur, a văzut comportamentul violent în familie şi l-a repetat, cu intensităţi din ce în ce mai mari, de-a lungul timpului.

Îmi amintesc acum dilema unui fost coleg, a cărui fiică, micuţă pe atunci, a fost muşcată de obraz de un alt copil, în interiorul toboganului de la un loc de joacă, pentru că nu-l lăsase să treacă primul. Se întreba omul cum să reacţioneze, ce să-şi înveţe fata: să riposteze sau să evite apropierea de alţi copii mai puternici fizic? Greu de spus care este varianta corectă. Un lucru este însă clar: violenţa naşte violenţă. Întotdeauna. De la o aparent banală joacă de copii terminată prost se ajunge, peste nu foarte mulţi ani, la bătaie cu desfigurări şi cu dinţi sparţi. Pe urmă, cineva ia un cuţit, un box sau, de ce nu, pistolul cu gaze al tatălui şi, inevitabil, o ceartă pentru un loc de parcare, pentru iubit/iubită, pentru întâietatea în trafic sau la coadă la benzină se va termina, mai devreme sau mai târziu, tragic.

Oricât ar părea de incredibil, toţi făptaşii acuzaţi acum de diferite fapte cu violenţă au fost copii, odată. Şi ciobanii stăpâni de sclavi de la Frumuşita au fost copii, şi proxeneţii care racolau adolescente dintr-un centru de plasament din Galaţi pentru a le duce la produs, pe Centură, au fost mici şi nevinovaţi, la un moment dat. Şi poate că, dacă cineva ar fi fost, atunci, mai atent la joaca lor, cu toţii am fi fost, acum, mai în siguranţă.

Citit 1742 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Februarie 2013 10:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.