Ăsta e respect faţă de cetăţean?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu înţeleg deloc de ce este nevoie ca lucrările pe străzile Galaţiului să se facă în plină zi, în plin trafic, în plină aglomeraţie. Singurul argument pe care l-ar putea aduce edilii şi firmele care se ocupă de astfel de lucrări e că noaptea şi în weekend oamenii trebuie plătiţi dublu, pentru că aşa impune legislaţia muncii.

Primăria a oprit vineri traficul pe strada Brăilei, de la Tribunal şi până la Trei Star, ca să se asfalteze una dintre cele mai distruse porţiuni de carosabil din Galaţi. Lucrarea era necesară, dar nu la fel de necesară era şi devierea traficului. Dacă tot se poate face o astfel de lucrare în 12 ore (deşi mă îndoiesc că asfaltarea cu pricina nu va continua şi luni - sâmbătă sau duminică în niciun caz nu se va lucra), s-ar fi putut alege orice noapte din săptămână sau orice zi din weekend, când se ştie cât de rare sunt maşinile prin zonă. Mai mult, deşi devierea traficului era anunţată de la ora 10,00, poliţiştii ori au dat dovadă de exces de zel, ori au ascultat de un ordin dat în totală neconcordanţă cu anunţul oficial al Primăriei, astfel că au început să-şi facă treaba mult mai devreme. Ambele situaţii înseamnă lipsă de bun simţ faţă de contribuabil.

Să revenim însă la problema lucrărilor pe timp de noapte. Îi înţeleg pe patronii firmelor, dar nu îi înţeleg pe cei din Primărie. OK, e absolut firesc ca un patron care trebuie să facă profit să încerce să îşi eficientizeze afacerea. Dar nu înţeleg de ce Primăria nu încearcă să îşi respecte cetăţenii, cerând chiar în caietul de sarcini de la licitaţie ca lucrarea să se facă noaptea sau în weekend. Cine se înscrie la licitaţie să îşi asume şi acest aspect.

Aşa şi cu serviciul public de curăţenie. Mergi dimineaţa pe trotuare şi angajaţii Ecosal îţi ridică tot praful în cap, de parcă primul lucru pe care l-ai face la muncă e un duş. Chiar şi circulaţia e încurcată. Oamenii, nu am nimic cu ei, îşi văd nestingheriţi de treabă pe banda unu, iar tu trebuie să faci slalom printre mături şi tomberoane. Curat modern, curat european!

Cu siguranţă aţi fost în străinătate, în ţările mai avansate decât noi. Aţi văzut pe acolo vreun măturător dimineaţa? Nu! Pentru că serviciul public de curăţenie îşi face treaba în timpul nopţii. Şi nici lucrări de asfaltare printre maşini nu se fac în miezul unei zile de muncă.

Este o chestiune de civilizaţie. Şi dacă tot vorbim despre un nou Galaţi, poate că primarul Marius Stan ar trebui să ia în calcul şi acest aspect. Da, mai sunt multe de făcut şi cu siguranţă nu e un lucru esenţial. Sunt chestiuni mult mai arzătoare, dar, pe de altă parte, nici nu trebuie muncit mult ca să se rezolve şi aceste mici aspecte. Imaginea unei administraţii se schimbă şi cu mărunţişuri, lucruri pe care nu le vezi, lucruri care îţi fac drumul până la muncă suportabil. Nu doar proiectele grandioase, cum ar fi un mall sau un stadion contează. Repet, e vorba despre civilizaţie, despre respect faţă de cei care ţi-au dat votul.

Citit 2045 ori Ultima modificare Vineri, 08 Martie 2013 17:07

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.