Şi nu doar pentru că asemănător suna şi titlul unui volum de poezii semnat de Dinescu, ci pentru că dumneaei, Moartea, nu se uită la televizor decât la Ştirile de la ora cinci. În rest, picior peste picior, desface paginile ziarelor şi-şi plimbă degetul la „Decese”:
„Astăzi au murit cu patru mai mulţi decât ieri, dar ieri au murit cu nouă mai mulţi decât alaltăieri”, îşi spune satisfăcută moartea bătrână, constatând că master-planul ei este depăşit. Căci în România doar moartea merge unsă, ca pe roate, din ce în ce mai bine: groparii au făcut febră musculară, planul la tămâie este demult depăşit, biserici avem cât cuprinde!
Guvernările care au ajuns la putere lipind afişe electorale promiţătoare, acum spălate de ploi, ca şi promisiunile lor, ar trebui să-şi publice posterele reale, cu rezultatele guvernării: fotografii cu morţii găsiţi îngheţaţi pe stradă, sau în case fără căldură şi fără pâine, unde un bătrân a murit încercând să încălzească un câine flămând! Un copil a murit de foame în România?! V-aţi fi mirat aflând că vreunul şi-a mâncat soacra sau chiar nevasta, de foame?
Până şi miliardarii se plâng acum c-au rămas „aproape” săraci lipiţi: acum sunt doar… milionari! Abia dacă şi-ar mai putea cumpăra o excursie pe Lună… Angajaţii lor nu mai primesc bacşiş, cartea de muncă li s-a dat înapoi – să-ţi ţină timbrele-n ea, dacă vor – nu mai e loc de muncă pe acolo!
Şi peste toată nebunia asta vine şi tot vine, necunoscută, Criza! Marea Criză! Care, înainte de a veni, seamănă deja groază. E rău? Să vedeţi la anul! – spune câte-un analist, ca să-şi dea importanţă.
O pensionară m-a anunţat cu disperare: „Nu ne mai dau ăştia pensiile, o să crăpăm!” Nu m-a crezut când am contrazis-o, fără să fiu sigur că n-o să înceapă măcar să-i întârzie pensia într-o bună zi! „Doar a spus la televizor: ne îngheaţă pensiile! Adică nu le mai vedem!” A trebuit să-i explic termenul: a „îngheţa” înseamnă a rămâne pe loc, a nu mai creşte; ceea ce era şi de aşteptat! Nu de a nu mai primi pensia cuvenită!
Au apărut la televizor, zi de zi, tot felul de docţi în a ne explica, începând din toamna anului trecut, că nu ne va lovi criza, că suntem prea înapoiaţi ca s-o simţim, apoi că va veni cumva, apoi că am luat-o-n freză. Sau că vom avea o creştere economică doar ceva mai mică, apoi una foarte mică, apoi deloc, iar acum, na, chiar o scădere!
Şi, tot aşa, că nu avem nevoie de împrumut extern, apoi că am putea să ne gândim la eventualitatea unui eventual împrumut, că să tatonăm, apoi că trebuie, că e musai să ne împrumutăm, că altfel ne ia dracu´! Dacă nu cumva ne-a şi luat, da´ ăştia nu ne spun!
Ei bine, toţi se exprimă în vorbe atât de complicate - chestia cu „îngheţarea” e chiar o expresie clară în comparaţie cu altele -, pe un ton atât de sigur şi de prietenos, încât pleci la culcare liniştit: totu-i în regulă, totu-i sub control, până şi controlul e sub control, există „estimări”, „proiecţii”, „vectori pozitivi” şi alte-alea! Sau, din contră, încruntaţi, necăjiţi de necazul nostru, ne vorbesc de parcă i-ar durea „îngheţarea necesară”, „prevenţia” şi „austeritatea”.
Că, de spaimă şi de nervi, disperat şi cu lacrimi în barbă, te culci viu şi te scoli mort! De unde începe altă cheltuială enormă pentru familia şi aşa sărăcită a mortului…
Cu un zâmbet plin de încredere, doar Moartea citeşte rubrica „Decese”, aruncând la coş ştirile despre excelentele măsuri de salvare a economiei naţionale şi a economilor de noi… Moarte incultă!
