Toată dezbaterea asta sufocantă despre împrumutul FMI, în condiţiile în care nici măcar nu ştie toată lumea ce este acela FMI şi cu ce se mănâncă el, se bazează pe neatenţia noastră.
E un joc de imagine, poate mai periculos decât precedentele, dar tot joc. Preşedintele conduce la puncte de pe toate posturile posibile. În urma lui vin în valuri politicienii, de la Guvern, sau din Parlament. Totul pare ideea ţâşnită din mintea îngrijorată a celor care ne conduc, soluţia salvatoare pe care, iată, ei au găsit-o chiar acum şi cu care ne asigură nouă liniştea.
Însă nimic nu e nou, spectaculos sau generat de cine ştie ce gândire şi strategie inteligentă. Totul este dinainte ştiut, uzual şi previzibil.
România este membră a FMI, a mai luat împrumuturi, ştie exact şi care sunt urmările acestora şi pe ce picior se află, ca urmare a rapoartelor făcute de specialiştii Fondului, an de an. Dacă veţi citi declaraţiile directorilor Consiliului Executiv al FMI de anul trecut, veţi recunoaşte toate afirmaţiile-ţintă ale discursului susţinut de Traian Băsescu, acum câteva zile, în Parlament.
De la reinstaurarea încrederii la deficit, de la politica fiscală la atragerea de fonduri europene şi de la reformele structurale la disciplina salarială, totul este clar, structurat şi transparent în concluziile experţilor încă din 2008. Mai mult, din noiembrie anul trecut, se ştia că pe 11 martie 2009 o delegaţie a Fondului va veni în România. Pentru a analiza exact ce analizează acum.
Aşa că ori Traian Băsescu era anul trecut plecat de acasă, şi n-a citit comunicatul respectiv, ori abia acum este momentul potrivit să pună degetul pe rană şi să facă pe salvatorul neamului. Că tot e an electoral.
În altă ordine de idei, nici pesediştii care au spus că habar nu au despre negocieri nu sunt scuzabili. Şi raportul şi interviurile luate unor persoane responsabile din conducerea FMI le-au stat la dispoziţie, ca să ştie exact despre ce este vorba.
Pentru că, spre deosebire de România, unde informaţiile sunt mereu secrete, Fondul Monetar Internaţional nu are nimic de ascuns. Numai cine nu vrea, nu află cum stau lucrurile. Aşa că şi fosta guvernare şi actuala nu aveau decât să consulte stafful FMI pentru România, sau să-şi însuşească concluziile experţilor, pentru a se informa. Şi, cu siguranţă, au făcut-o, dar nu bătând toba pentru a afla electoratul.
Niciunul dintre cei care sunt acum pentru sau împotriva împrumutului n-a trăit în ultimii ani în afara ţării, ci exact în miezul evoluţiei (sau involuţiei) ei. Din păcate, la noi metoda pasării motanului a devenit naţională.
Şi dacă nu poţi pune, în totalitate, nereuşitele, criza şi neîndeplinirea promisiunilor electorale pe umerii celor dinainte, fantoma FMI este numai bună pentru a bântui discursurile politicienilor noştri. Neputinţa, incompetenţa şi duplicitatea celor care ne conduc sunt însă mai periculoase decât împrumutul.
Acesta, ca orice împrumut, doare. Nu te duci la cămătar să-ţi dea bani degeaba. Însă, dacă îi ei, înseamnă că ai nevoie, că nu te descurci fără acele fonduri. Românului, şi în condiţiile unei crize acute, pentru care, apropo, n-am auzit să avem vreun program guvernamental special, şi în condiţiile unor măsuri asiguratorii pentru plata împrumutului (taxe şi impozite mai mari, de exemplu), tot i se va deteriora viaţa. Dar măcar să ştie de ce i se cere austeritate şi să nu-şi dea existenţa pe mâna unora care se joacă de-a conducătorii.
Discursurile nu pot ţine loc de strategii. Şi de inteligenţă. Nu de împrumutul FMI ar trebui să ne fie frică, ci de modul cum va fi el negociat şi utilizat într-un an electoral.
