Continuă să mă uimească modul în care Primăria Galaţi înţelege să se organizeze. Nu ştiu cum se întâmplă, de bună seamă factorii de decizie de pe acolo sunt extrem de ocupaţi, dar toate lucrurile importante par să fie făcute în ultimul moment. Nu comentez, e posibil să întreprinzi ceva pe ultima sută de metri şi să-ţi iasă bine, dar efortul necesar va fi mult mai mare, presiunea timpului, la fel, iar probabilitatea să greşeşti va creşte şi ea. În plus, chiar nu are sens să laşi totul pentru al doisprezecelea ceas.
De pildă, programul manifestărilor de Festivalul Scrumbiei, precum şi sumele alocate pentru acestea, au fost votate abia ieri în Consiliul local, practic cu doar o zi lucrătoare înainte de eveniment. Cu siguranţă, or fi fost purtate discuţii cu consilierii, iar Primăria nu se aştepta la surprize neplăcute, dar de ce nu s-a făcut proiectul de hotărâre din timp, de ce nu s-a discutat problema la CL-ul anterior, asta nu pot să înţeleg.
La fel, sunt convinsă că în Primărie, la serviciul Juridic şi la nivelul city-managerului, al viceprimarilor şi primarului, se ştia că expiră în 30 aprilie termenul legal în care trebuie rezolvată problema rămânerii în sediu. Chiar dacă s-a identificat un nou sediu, în scheletul de lângă Prefectură, neterminat şi care acum are nevoie de reproiectare, era clar pentru toată lumea că finalizarea construcţiei nu are cum să fie gata mai devreme de şase luni - şi cred că sunt optimistă când avansez acest termen. În atare situaţie, logic ar fi fost ca edilii să se îngrijească să negocieze cu proprietarii clădirii unde încă îşi are sediul Primăria, să se ajungă la o înţelegere, să se încheie un contract şi toate acestea să se întâmple înainte de 30 aprilie 2013. Pentru toate lucrurile acestea, în momentul de faţă mai sunt disponibile doar trei zile lucrătoare, timp mai mult decât insuficient pentru a negocia şi a întocmi un contract de închiriere pentru o proprietate de dimensiunile clădirii în chestiune.
Pentru orice om cât de cât organizat, pregătirea unui eveniment de anvergură în familie, de exemplu, începe cu ceva timp înainte. Ca să faci o nuntă, trebuie să rezervi restaurantul măcar cu un an mai devreme. La fel, pentru o întâlnire de nu ştiu câţi ani de la terminarea liceului sau a facultăţii. Nu te apuci să dai telefoane disperate cu trei zile înainte, că nu merge. Inclusiv pentru de-acum banala curăţenie de Paşti sau de Crăciun, gospodarii stabilesc termene, fac în fiecare zi câte ceva timp de o lună, în funcţie de posibilităţi şi fonduri, pentru a fi gata la momentul potrivit. Nu se apucă nimeni să spele geamurile când mai e un pic şi cântă preotul în biserică, nu curăţă nimeni covoarele cu o oră înainte să vină invitaţii.
Până la urmă, la nivel macro, e drept, administrarea unui oraş seamănă bine cu conducerea unei gospodării. Şi dacă, să zicem, n-a fost suficient timp pentru curăţenia de primăvară, fiindcă vremea a fost capricioasă, pentru elaborarea unor planuri clare de soluţionare a problemelor menţionate mai sus era timp. Era timp şi să se aprobe de către CL programul de Florii, era timp şi pentru pregătirea unui plan de manevră pentru soluţionarea situaţiei sediului. De ce le-o fi plăcând domnilor din Primărie să stea mereu cu cuţitul la gât, e o chestiune pe care nu reuşesc s-o înţeleg. Dar, cum mă preocupă acest lucru încă de la începutul mandatului, poate până la finalul lui m-oi lămuri.
