Muzeul peştelui în pădure? Ce aberaţie!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ideea ca la Galaţi să fie înfiinţat un muzeul al pescuitului e de aplaudat. Fără îndoială, tradiţia ne obligă, pentru că - vrem, nu vrem - oriunde în ţara asta oamenii vor spune că Galaţiul înseamnă siderurgie şi peşte. E drept, ambele sunt pe cale de dispariţie, însă, la urma-urmelor, tocmai de aceea e nevoie mai abitir să aibă muzee. Altfel, cum ar mai putea urmaşii noştri să ştie ce au făcut înaintaşii lor?

Dacă muzeul siderurgiei încă nu este în vederile nimănui (şi e păcat că nu se gândeşte nimeni la asta…), muzeul pescuitului este deja aproape o certitudine. Există un proiect, se pare că s-a făcut rost şi de bani, iar terenul necesar a fost identificat. Din păcate, tocmai aici e hiba: muzeul ar urma să fie construit în pădurea Gârboavele. Sincer, e cam aiurea. Nu de alta, dar singurul peşte care a fost vreodată văzut în pădurea cu pricina e cel la grătar. Zona nu are nicio legătură cu peştele, ci mai degrabă cu vânătoarea, iar ideea amplasării unui muzeu al pescuitului acolo este – ca să fiu elegant – cel puţin năstruşnică.

Logica îmi spune că un muzeu al pescuitului ar trebui să fie în preajma apei. Poate dacă nu cumva pe nişte pontoane plutitoare la malul Dunării. Un astfel de amplasament ar fi nu doar de efect, dar ar putea chiar să crească potenţialul turistic al Falezei gălăţene. Un loc, de altfel, foarte frumos (foarte mulţi prieteni veniţi în vizită din alte oraşe ale ţării mi-au mărturisit că Faleza de la Galaţi este de o rară frumuseţe naturală), dar insuficient promovat.

În fapt, principala problemă a Galaţiului este că nu reuşim să definim un set de valori. Nu izbutim să valorificăm potenţialul natural al zonei şi nu ştim să creăm şi să susţinem branduri locale de succes. În esenţă, oraşul are o poziţie geografică privilegiată. Pe aici trec o treime dintre românii care merg către Basarabia, Ucraina şi Rusia. Tot pe aici trec un sfert dintre români care se îndreaptă către Litoral şi Deltă. Dunărea, Prutul, Siretul şi Brateşul (al doilea lac din ţară ca luciu de apă) sunt la câţiva paşi. Munţii Dobrogei (o rezervaţie naturală mirifică, dar puţin cunoscută) sunt la o jumătate de oră de mers cu maşina. Până la paradisul pre-deltaic de la Somova se ajunge în mai puţin de o oră. E clar, natura a fost foarte generoasă cu noi!

Din păcate, nu suntem capabili să valorificăm ceea ce avem. Brateşul ar putea fi un Balaton românesc. Ar prinde de minune croazierele scurte (de 2-3 ore) pe Dunăre şi pe porţiunile navigabile ale Siretului şi Prutului. Malul Dunării ar trebui să fie un paradis la Galaţi, cu restaurante, muzee, galerii comerciale, locuri de distracţie şi de promenadă. Cu debarcadere pentru şalupe şi iahturi. Iar când spun debarcader nu mă refer doar la un stâlp de care să legi barca, ci la un terminal unde poţi să alimentezi cu carburant, să te conectezi la curent, la apă curentă, la alte utilităţi. O să spuneţi că nu-i opreşte nimeni pe investitorii privaţi să facă asta. Aproape că aşa e. Însă atâta timp cât nu există o infrastructură publică adecvată, nimeni nu va investi, mai ales că avizele şi aprobările legale sunt un coşmar.

Înfăptuirea noului Galaţi nu ţine, aşa cum se tot bate de monedă, doar de primarul Marius Stan. Ţine de noi toţi. De-abia când vom înţelege acest lucru şi vom pune toţi umărul – fie şi doar comportându-ne un pic mai civilizat - vom putea să sperăm că ne va fi mai bine.

Citit 1520 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Aprilie 2013 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.