Câinii vagabonzi nu dispar de la sine

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu scriu des despre situaţia câinilor vagabonzi. Evit să o fac fiindcă mă doare foarte profund. Eu sunt o iubitoare de animale, îmi plac toate şi, dacă nu aş fi încorsetată de traiul într-un apartament mic, probabil aşa avea mai multe. Aşa, am doar un câine, de talie mică, de bunăstarea căruia sunt răspunzătoare şi căruia, în limitele posibilităţilor, nu i-a lipsit niciodată nimic: nici vaccinul anual împotriva mai multor boli, nici soluţia anti-purici şi căpuşe, care, mai nou, e necesară des, cam o dată pe lună, nici mâncarea, nici zgarda, nici plimbările.  Spun toate astea fiindcă orice stăpân de animal ştie că e greu să-l întreţii aşa cum trebuie, că mai sunt uneori zile în care n-ai tu bani de pâine, dar lui de mâncare trebuie să-i iei, că, dacă se îmbolnăveşte cu o zi două înainte de salariu, e grav. Îi admir pe oamenii care salvează animale, care le iau acasă, care le transformă în cei mai buni prieteni, fraţi şi copii în acelaşi timp. Îi admir pe oamenii care reuşesc să aibă grijă şi de animalul de companie chiar şi după ce au copii. Într-o după-amiază, la Potcoava, un tătic plimba şi copilul în cărucior şi un beagle în lesă, reuşind să se ocupe de ambii şi asta m-a făcut instantaneu să zâmbesc. Nu sunt de acord cu alungatul animalului când vine copilul, decât în cazurile în care chiar există probleme medicale şi atunci, evident, trebuie să i se găsească şi animalului o nouă casă corespunzătoare. Altfel, despărţirea bruscă de un animal care nu a greşit cu nimic şi care există în casa  ta doar fiindcă tu l-ai cumpărat/adoptat este pur şi simplu cruzime.

Repet, îmi plac oamenii care iubesc şi protejează animalele. Dar nu-i suport pe cei care hrănesc, la colţul blocului sau la colţ de stradă, câinii vagabonzi. Fie că le daţi resturile prânzului îmbelşugat sau chiar cu hrană uscată cumpărată special, credeţi-mă, oameni buni, nu le faceţi un bine. Se vor strânge din ce în ce mai mulţi, fiindcă şi printre ei se duce vorba, n-o să credeţi, dar aşa este. Nu veţi putea face faţă să-i hrăniţi pe toţi, se vor bate, vor deveni din ce în ce mai teritoriali şi se vor sfâşia unii pe alţii, iar dacă, la un moment dat, un copil neştiutor sau un adult neatent vor interveni în momentul luptei lor, atunci să te ţii distracţie! Nu e deloc de glumă cu animalele înfometate, până şi unul crescut în casă are instinctul de a-şi apăra strachina şi, ca să i-o iei oricând fără probleme, trebuie să-l dresezi ca la carte. Nu aşa se ajută câinii vagabonzi: se ajută donând pentru un adăpost, ori timp, ori bani; se ajută donând pentru campaniile de sterilizare şi se ajută sesizând autorităţile în momentul în care vedeţi că cineva abandonează pui de câine sau pisică. Nu cred că omorârea câinilor vagabonzi este soluţia, nu vreau să fiu prost înţeleasă, îmi repugnă ideea de violenţă contra unor fiinţe de existenţa cărora în stradă noi suntem răspunzători. Cred în sterilizare şi cred că, dacă aceasta se face ca la carte, iar cetăţenii care abandonează animale sunt prinşi, amendaţi drastic şi, dacă nu plătesc, băgaţi oleacă la mititica sau puşi să rânească în adăposturile pentru câini, în timp selecţia naturală şi stingerea firească a vieţilor cu patru picioare vor rezolva problema. Civilizat, mai puţin dureros, în aşa fel încât şi oamenii să-şi recapete dreptul la a merge nestingheriţi pe trotuare, iar câinii să existe acolo unde pot avea o viaţă frumoasă.

Citit 1977 ori Ultima modificare Joi, 30 Mai 2013 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.