-
Un fiu şi-a ucis mama, un tată şi-a abuzat fiica, un părinte şi-a abandonat copilul, un bătrân a fost bruscat într-un mijloc de transport sau chiar în casa sa, pentru niscaiva bănuţi... Acestea sunt veştile care, zilnic, ne bruschează văzul şi auzul, la serviciu sau pe stradă. Ba chiar intră şi în casele noastre, pe canalele media. Şi adeseori aflăm că cei păgubiţi, bruscaţi sau chiar ucişi, sunt victimele unor copii şi tineri scăpaţi de sub controlul părinţilor şi al şcolii. O cifră care ilustrează aceste stări este reflectată de un alt "top", nedorit, dar real. Judeţul Galaţi ocupă primul loc în privinţa numărului de copii şi tineri închişi la Penitenciarul de la Tichileşti din judeţul Brăila. 27,24 la sută, din cei 300 de copii, aflaţi la şcoala reeducării de la Tichileşti, provin dintre noi, gălăţenii. În nefericitul top al celor paisprezece judeţe care şi-au "trimis" copii şi tinerii la reeducare, urmează Brăila, cu o infracţionalitate de 15,52 la sută, apoi Constanţa şi Prahova cu câte 11,72 la sută; se încheie cu Giurgiu, pe locul al paisprezecelea, cu un procent de 0,25 la sută.
Toţi cei 300 au vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, sunt la vârstele formării personalităţii. Şi mai grav este că faptele care-i despart de părinţii lor sunt „furtul şi tâlhăria”, păcate pentru care 80 la sută dintre ei au ajuns după gratii. Orice om ştie că multe dintre aceste probleme apar pe fondul lipsei dragostei din sânul familiilor. Copii au părinţii plecaţi aiurea, prin străinătate după câştig. Alţii care sunt acasă, fie nu-şi dau interesul să-i educe, fie sunt prea ocupaţi. Iar autorităţile se complac în iluzia că legal, nu şi moral, nu le poate trage nimeni la răspundere.
Raportul Avocatului Poporului pe 2012, la capitolul „delincvenţa juvenilă” sesiza „lipsa unei practici naţionale în domeniul prevenţiei delincvenţei juvenile”, deşi nu am găsit nicio cifră despre "starea" delincvenţei juvenile pe plaiurile mioritice. Cu sau fără cifre, noi, românii trebuie să lăsăm totul pe autoritatea, adeseori, lipsită de autoritate a Statului? „Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se aprinde la mânie, nu gândeşte răul, le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă", ne spune Apostolul Pavel.
Să fie, oare, în acele case, dragostea dintre părinţi şi copii, dintre copii şi părinţi, pe cale de dispariţie? Ne mai gândim oare că, secaţi de ură, de minciună, de egoismul şi neputinţele noastre, prin atitudinea noastră nu nu facem altceva decât să îi contaminăm şi pe copii noştri cu aceste metehne? Din păcate, cei mai mulţi dintre părinţi au abandonat educaţia copiilor lor. Cei şapte ani de acasă, atât de bine cristalizaţi de-a lungul generaţiilor de români care s-au adaptat înţelepciunii strămoşilor, au devenit astăzi doar nişte vorbe goale. Auzi din ce în ce mai des părinţi iresponsabili: "De-aia l-am dat la şcoală, ca să-l educe!". Şcoala, e adevărat, are metehnele ei: dascălii de astăzi, umiliţi cu salarii de mizerie sunt blazaţi în cea mai mare parte şi numai de educaţia tinerei generaţii nu le mai pasă, când copiii lor n-au nicideunele acasă. Iar părinţii, căzuţi sub vremuri (nu vrem să arătăm cu degetul, doar ne doare!) au uitat că primele lucruri în viaţă, primele lecţii de a trăi cum trebuie, copilul le învaţă, din dragoste, doar de la părinţii săi.
Vorbe goale: cei şapte ani de-acasă Scris de Maria Stanciu
